Unde trăiesc seniorii cu cele mai mari pensii din România. Cât încasează aceștia, în medie, pe lună

Seniorii din România primesc de la stat, în medie, 2,813 lei pe lună. Cele mai mari pensii se plătesc în București, iar cele mai mici, în județul Botoșani, diferența fiind una considerabilă - peste 1.300 de lei.
Mircea Filipescu
17 sept. 2025, 08:42
Unde trăiesc seniorii cu cele mai mari pensii din România. Cât încasează aceștia, în medie, pe lună

Numărul pensionarilor din România a crescut cu 18.000 în trimestrul II din 2025 față de primele trei luni ale anului, ajungând la 4,9 milioane. Aceștia primesc, în medie, 2.932 de lei pe lună, suma fiind în creștere cu 0,5 la sută față de primul trimestru din 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Cele mai mari pensii din România se plătesc în Capitală – 3.549 lei, în medie, pe lună -, iar cele mai mici, în județul Botoșani, unde seniorii încasează lunar 2.228 de lei, în medie. Asta înseamnă o diferență de 1.321 de lei.

”Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.321 de lei (2.228 lei în judeṭul Botoșani, 2265 lei în judeṭul Vrancea și 2.281 lei în județul Giurgiu faţă de 3.549 lei în Municipiul Bucureşti, 3.505 lei în judeṭul Hunedoara ṣi 3.325 lei în judeṭul Brașov)”, a precizat INS.

Citește și Oferte de toamnă la Lidl! Produsele Parkside pe care românii le pot cumpăra la prețuri imbatabile

Top pensii în România

Pensionarii de asigurări sociale de stat sunt majoritari (92,8 la sută) în rândul seniorilor care beneficiază de asigurări sociale.

Potrivit INS, pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent (80 la sută), urmaţi de beneficiarii pensiilor de urmaş cu o pondere de 9,5 la sută şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,3 la sută. În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,2 la sută şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de 0,1 la sută.

La nivel național, raportul dintre numărul mediu de pensionari şi cel de salariaţi este 8 la 10, fiind variaţii semnificative de la o zonă la alta: 4 pensionari la 10 salariați în București şi în judeṭul Ilfov, 4 pensionari la 10 salariați în judeţul Teleorman, 13 pensionari la 10 salariaţi în Vaslui.

Din punct de vedere al numărului de pensionari, cei mai mulți se regăsesc în categoria pensii pentru limită de vârstă (1,762 milioane de bărbați și 2,17 milioane de femei, majoritatea fiind pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1,45 milioane de bărbați (82,3 la sută din totalul bărbaților pensionari pentru limită de vârstă), respectiv 1,71 milioane de persoane femei (78,9 la sută din totalul femeilor pensionare pentru limită de vârstă).

Datale INS mai arată că pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaților în cazul principalelor categorii de pensii, chiar și pentru acele categorii de pensii pentru care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților.

În cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 61,2 la sută din cea a bărbaților, în cadrul acestei categorii înregistrându-se și cea mai mare disparitate, în cazul pensiei medii pentru stagiu incomplet de cotizare, pensia medie a femeilor reprezentând doar 48,7 la sută din cea a bărbaților. Cele mai apropiate valori între pensiile femeilor şi bărbaţilor se regăsesc la categoria pensiei anticipate – 3.796 lei pentru femei, faţă de 4.111 lei pentru bărbaţi, mai arată datele INS, citate de stirileprotv.

Citește și Fetiță mușcată de lup în Halkidiki. Alertă pe insula preferată a românilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România