Ungaria a început construirea de urgență a unui prag pe Dunăre, în apropierea centralei nucleare de la Paks, pentru a crește nivelul apei necesar sistemului de răcire al reactoarelor.
Premierul Péter Magyar a anunțat că aproximativ 100 de soldați sprijină lucrările și că autoritățile iau în calcul inclusiv scufundarea a două barje pentru devierea apei.
Guvernul ungar a ordonat construirea imediată a unui baraj din aproximativ 150.000 de metri cubi de piatră, pe fondul nivelului extrem de scăzut al Dunării.
Lucrările se desfășoară non-stop și sunt sprijinite de militari, ingineri și specialiști în gestionarea resurselor de apă și energie.
„Anunț extraordinar despre Paks. Am ordonat construirea imediată a unui baraj pe Dunăre folosind aproximativ 150.000 de metri cubi de piatră și am luat, de asemenea, măsuri pentru a ne pregăti pentru posibila scufundare a două barje de 80 de metri”, a scris premierul Péter Magyar pe Facebook.
Premierul ungar a precizat că ministrul Apărării a desemnat 100 de soldați pentru a sprijini construcția.
Măsura vine după ce guvernul a organizat miercuri o ședință la centrala nucleară de la Paks, unde au fost discutate investiții menite să rezolve pe termen lung problemele provocate de scăderea nivelului Dunării.
Centrala de la Paks utilizează apa Dunării pentru sistemul de răcire al reactoarelor. Seceta și temperaturile ridicate au dus însă la scăderea semnificativă a nivelului fluviului, ceea ce a afectat capacitatea centralei de a pompa suficientă apă pentru răcire.
Potrivit autorităților ungare, trei dintre unitățile centralei au fost oprite succesiv din cauza situației hidrologice.
Pragul de piatră planificat de autorități urmează să fie construit în albia Dunării și să ridice nivelul apei în zona din amonte, astfel încât centrala să poată continua să dispună de cantitatea necesară de apă pentru sistemele sale.
În paralel, autoritățile se pregătesc pentru posibilitatea scufundării a două barje cu lungimea de aproximativ 80 de metri, pentru a contribui la deviere și controlarea fluxului de apă.
Ministrul Economiei și Energiei, István Kapitány, a declarat anterior că o investiție de aproximativ 10 miliarde de forinți, echivalentul a circa 27,5 milioane de euro, ar fi putut preveni oprirea reactoarelor și costurile generate ulterior de importurile de energie electrică.
Oficialul a susținut că valoarea investiției ar fi fost comparabilă cu costurile generate de oprirea unităților și necesitatea de a importa energie.