Ungureanu, invitat să candideze pentru un post de senator la Iaşi

Liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, spune că i-a propus, miercuri, fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu să candideze pentru un post de senator în municipiul Iaşi, la alegerile parlamentare din toamnă, explicând că Ungureanu este ieşean şi că a dat semnalul revigorării dreptei.
Romania TV
30 mai 2012, 14:37
Ungureanu, invitat să candideze pentru un post de senator la Iaşi

Dumitru Oprea i-a propus fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, prezent miercuri la o acţiune electorală a PDL Iaşi, ca la alegerile din toamnă acesta să candideze pentru un post de senator în municipiul Iaşi. „Prin domnia sa, primim semnalul revigorării dreptei. Aş fi încântat dacă ar bucura ieşenii şi ar candida pentru o poziţie de senator de Iaşi”, a spus Dumitru Oprea, liderul organizaţiei judeţene a PDL Iaşi.

În discursul său rostit ulterior în faţa câtorva sute de membri şi simpatizanţi PDL din judeţul Iaşi, Mihai Răzvan Ungureanu a evitat să facă vreo referire la propunerea liderului democrat-liberal ieşean. „Mă bucur că am putut veni în oraşul meu natal să-i pot susţine pe candidaţii PDL Iaşi. Mă doare să văd un oraş gri şi întristat. Am crescut aici, am învăţat aici, în Iaşi se află şi părinţii mei. Sunt ieşean până în măduva oaselor. Nu pot să nu fiu emoţional faţă de soarta oraşului meu. Sper din tot sufletul ca ieşenii să iasă la vot şi să facă distincţia între populism, demagogie şi fapte reale”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că este inadmisibil ca o investiţie majoră pentru Iaşi, precum modernizarea aeroportului, să fie blocată din cauza unor jocuri politice. „Este inadmisibil ca pe jocuri politice, una dintre investiţiile esenţiale pentru cetăţeni, aeroportul, să fie prăbuşită, dându-se astfel câştig de cauză trocului politic şi tranzacţiilor care nu ţin cont în nici un fel de aşteptările alegătorilor. Cred că este normal ca ieşenii să ştie bine că nu socialismul aduce prosperitate, ci doar dreapta”, a declarat fostul premier.

Ungureanu a adăugat că guvernul pe care l-a condus a oferit şansa autorităţilor ieşene să rezolve problema modernizării aeroportului. „S-a vrut? Nu. Uitaţi-vă în ochii celor care nu au vrut. De suferit, suferă toţi ieşenii. Avem dreptul moral şi obligaţia cetăţeanească, nu politică, de a-i lua la întrebări pe toţi cei care nu vor ca acest oraş să prospere. Îl aştept pe domnul Fenechiu (Relu Fenechiu, liderul PNL Iaşi – n.r.) să se uite în ochii mei. Îl aştept pe Nichita (Gheorghe Nichita, liderul PSD Iaşi – n.r.) să se uite în ochii mei. Îi aştept pe toţi cei care îşi umflă plămânii şi spun că ţin la acest oraş, dărâmându-l de fapt”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a participat, miercuri, la o acţiune electorală a PDL Iaşi, la care au fost prezenţi câteva sute de membri şi simpatizanţi democrat-liberali. Acţiunea s-a desfăşurat la Teatrul Luceafărul din municipiu şi a durat o oră şi jumătate, la eveniment fiind prezenţi candidaţi ai acestei formaţiuni la alegerile locale din 10 iunie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat