Ungurii îi ridică statuie lui Steve Jobs

O companie de software ungară se află în faza de finalizare a unei statui de bronz a fostului co-fondator Apple, Steve Jobs, într-o încercare de a marca importanţa aportului adus de activitatea americanului la industria de profil.
Romania TV
12 dec. 2011, 12:21
Ungurii îi ridică statuie lui Steve Jobs

Monumentul, înalt de peste doi metri, fabricat din bronz masiv şi cântărind 220 de kilograme, este opera sculptorului maghiar Erno Toth, relatează The Inquirer.

Jobs este înfăţişat într-una din cunoscutele lui ipostaze TV, ţinând în mână unul dintre produsele Apple şi explicând publicului particularităţile obiectului.

Sculptorul ungar şi-a explicat alegerea ipostazei spunând că Jobs era un partizan al demonstraţiilor exhaustive, pline de gesturi, în special mâinile fiind considerate de Jobs un intermediar între om şi computer.â

Firma maghiară care a comandat statuia aparţine inginerului Gabor Boja, care s-a întâlnit cu Steve Jobs în 1984, întâlnire care l-a marcat pe tânărul, pe atunci, programator maghiar.

Monumentul, aflat în faza de finisare, va fi dezvelit pe 21 decembrie în Graphisoft Park, un complex tehnologic budapestan care aparţine firmei Graphisoft.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Getafe vine la Craiova cu moralul la pământ: trei înfrângeri în deplasare, zero goluri marcate
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Reacția PSD
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Rusia amenință din nou. Cine l-a scos din sărite pe Putin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte