Ungurii îşi aleg un nou Parlament. Partidul lui Orban, creditat cu cele mai multe intenţii de vot

Aproximativ 8,2 milioane de alegători ungari sunt chemaţi duminică la urne pentru a reînnoi parlamentul format din 199 de deputaţi, într-un singur tur de scrutin, şi pentru a alege 106 reprezentanţi locali.
Romania TV
14 oct. 2011, 17:26

Sondajele dau în mare măsură câştigător partidul conservator FIDESZ al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice în ultimii patru ani, scrie AFP. Acest partid este creditat cu 46% până la 50% din voturi, mult în faţa alianţei de stânga, dominată de Partidul Socialist şi care ar obţine între 21% şi 31% din sufragii. Partidul de extremă dreapta antiromi şi antisemit Jobbik se bucură de credibilitatea a 15-21% din alegători, conform sondajelor.


'Schimbarea de guvern este posibilă dacă rata de participare este suficient de ridicată', a asigurat, totuşi, Gordon Bajnai, fost prim-ministru tehnocrat (2009-2010) şi unul dintre liderii alianţei de stânga, venit să voteze încă de la deschiderea birourilor de vot la ora 04.00 GMT, într-o circumscripţie din Budapesta.


Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, a depus eforturi în ultimele zile pentru a-şi mobiliza susţinătorii, de teamă ca aceştia să nu meargă la vot crezând că victoria este deja câştigată, relatează agenţia citată.


'Meciul începe la 06.00 (ora locală n.r.) cu un scor de 0-0. Singurul lucru care contează este ce se va întâmpla între 06.00 şi 19.00', a lansat acest politician pasionat de fotbal, în timpul ultimului miting desfăşurat sâmbătă la Debreţin.


Cei patru ani de guvernare Orban au polarizat societatea ungară. Cu ajutorul unei majorităţi parlamentare de două treimi, el a schimbat profund Ungaria, adoptând peste 850 de legi fără dezbatere şi acaparând toate instituţiile de autoritate ale statului, criticii săi acuzându-l că a slăbit valorile democratice, scrie AFP.


Birourile de vot se vor închide la 19.00 GMT, oră la care sunt aşteptate şi primele estimări.

Sondajele dau în mare măsură câştigător partidul conservator FIDESZ al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice în ultimii patru ani, scrie AFP. Acest partid este creditat cu 46% până la 50% din voturi, mult în faţa alianţei de stânga, dominată de Partidul Socialist şi care ar obţine între 21% şi 31% din sufragii. Partidul de extremă dreapta antiromi şi antisemit Jobbik se bucură de credibilitatea a 15-21% din alegători, conform sondajelor.

‘Schimbarea de guvern este posibilă dacă rata de participare este suficient de ridicată’, a asigurat, totuşi, Gordon Bajnai, fost prim-ministru tehnocrat (2009-2010) şi unul dintre liderii alianţei de stânga, venit să voteze încă de la deschiderea birourilor de vot la ora 04.00 GMT, într-o circumscripţie din Budapesta.

Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, a depus eforturi în ultimele zile pentru a-şi mobiliza susţinătorii, de teamă ca aceştia să nu meargă la vot crezând că victoria este deja câştigată, relatează agenţia citată.

‘Meciul începe la 06.00 (ora locală n.r.) cu un scor de 0-0. Singurul lucru care contează este ce se va întâmpla între 06.00 şi 19.00’, a lansat acest politician pasionat de fotbal, în timpul ultimului miting desfăşurat sâmbătă la Debreţin.

Cei patru ani de guvernare Orban au polarizat societatea ungară. Cu ajutorul unei majorităţi parlamentare de două treimi, el a schimbat profund Ungaria, adoptând peste 850 de legi fără dezbatere şi acaparând toate instituţiile de autoritate ale statului, criticii săi acuzându-l că a slăbit valorile democratice, scrie AFP.

Birourile de vot se vor închide la 19.00 GMT, oră la care sunt aşteptate şi primele estimări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT