Unii deputaţi şi senatori sunt muţi în plen, dar foarte activi pe reţelele de socializare

Unii dintre deputaţi şi senatori sunt muţi în Parlament, nu scot un cuvânt în plen, dar le arată alegătorilor poze din fiecare şedinţă, pentru a demonstra măcar prezenţa la lucrări. Alţii îşi împărtăşesc gândurile, melodiile preferate şi chiar articole din presă despre ei înşişi.
Iulian Tudor
07 iun. 2013, 12:50
Unii deputaţi şi senatori sunt muţi în plen, dar foarte activi pe reţelele de socializare

Un astfel de caz este cel al proaspătului deputat Mihai Sturzu, informează România TV. A luat cuvântul o singură dată atunci când a depus jurământul. De atunci s-a făcut remarcat doar pe internet.

La fel şi colegul său liberal, Radu Zlati, fost consilier al lui Crin Antonescu. A vorbit doar de două ori în faţa plenului, dar n-a lipsit de la nicio şedinţă, aşa cum ţine să arate cu fiecare ocazie. Când nu pune poze din plen, împarte melodii.

Deputata Cristina Dumitrache nu participă la şedinţele de plen, dar face declaraţii politice înaintea acestor şedinţe. Şi ţine să le arate alegătorilor cum au fost reflectate discursurile ei în presă.

Un alt parlamentar tăcut, dar activ pe internet, este fostul ministru Elena Udrea. A luat cuvântul doar de câteva ori, dar contul ei de pe Facebook este plin de poze de la acţiunile din teritoriu. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT