Uranus se întoarce în Taur ca să lege capetele rămase și să închidă definitiv un anumit capitol din viețile noastre.
Această revenire în Taur, după zumzetul amețitor și freamătul aerian al lui Uranus în Gemeni, poate fi resimțită ca o aterizare bruscă. Ca și cum am fi zburat prea aproape, prea devreme — entuziasmați de idei noi, mișcare și posibilități — doar pentru a simți din nou gravitația trăgându-ne la sol. A fost ceea ce s-a întâmplat chiar real?
Dar avem nevoie de această aterizare. Avem nevoie să revenim pe Pământ — să ne reconstruim aripile cu materiale mai rezistente și cu o ancorare mai profundă, astfel încât, atunci când Uranus va intra în Gemeni „pe bune”, zborul nostru să poată dura.
Până când Uranus își va încheia călătoria prin Taur, vom fi integrat lecțiile sale și vom fi pregătiți pentru capitolul următor.
Uranus și planetele exterioare — perspectiva înaltă
Spunem că Uranus aduce libertate și eliberare — pentru că planetele exterioare, precum Uranus, abordează lucrurile dintr-o perspectivă mai înaltă, mai neclintită. Ele trezesc în noi ceva ce altfel nu ar fi accesibil. Avem nevoie de tranzitele lui Uranus pentru a ne ridica nivelul de conștiință, pentru a ne scutura din zona de confort și a ne aduce mai aproape de autenticitate.
Astrologii acordă mereu o atenție specială „Marelui Trio” — nu Soarelui, Lunii și Ascendentului, ci lui Uranus, Neptun și Pluto — ca să înțeleagă încotro se îndreaptă lumea, ce teme emerg și ce transformări colective sunt în curs.
Interesant este că, în anii care vin, aceste trei planete exterioare — Uranus, Neptun și Pluto — își vor face aspecte între ele, formând o configurație suportivă cunoscută drept un „Triunghi Minor”. Când toate trei „cad de acord” să lucreze împreună, lumea se schimbă încet, dar sigur, din culise, la nivel de „cod-sursă”, invizibil.
Uranus, în mod particular, reprezintă așa-numita „cale de sus” către transcendență. În esență, calea uraniană este impulsul de a urca — de a atinge cerul, de a deveni „asemeni zeilor” sau de a ne contopi cu spiritul. Este condusă de promisiunea libertății, de visul de a sparge limitele umane.
De la folosirea de stimulente puternice, până la „high-urile” cotidiene precum implicarea pe social media, gamingul, scroll-ul fără sfârșit ori chemarea zahărului — orice ne ridică deasupra stării obișnuite urmează calea uraniană.
Dragostea în retrograd. Cum schimbă relațiile Mercur retrograd în aventurierul Săgetător și pasionalul Scorpion
Complexul lui Icar
Unul dintre miturile centrale care surprind esența acestei „căi de sus” uraniene este mitul lui Icar. Icar și tatăl său, Dedal, maestru meșteșugar, au fost închiși în labirint — o metaforă puternică pentru limitarea saturniană, pentru structură și constrângere. Pereții reprezintă regulile și granițele care țin viața omenească în cadre.
Însuflețit de chemarea uraniană către libertate, Dedal inventează o cale de scăpare: creează aripi din pene și ceară — o tehnologie a transcendenței, un instrument care le permite să se înalțe deasupra labirintului, să-și depășească constrângerile pământești. Pregătiți, cei doi decolează.
Dar Icar, copleșit de extaz, ignoră avertismentele tatălui și zboară prea aproape de Soare. Fermecat de fiorul înălțimii, urcă tot mai sus — până când ceara se topește, penele se împrăștie și el se prăbușește în mare.
Chemarea uraniană — impulsul de a merge „mai sus” — este irezistibilă. E același imbold care ne face să vrem totul acum, să ne simțim nelimitați, „deasupra lumii”. Mitul vorbește despre prețul unei năzuințe neînfrânate în sus — dependența de „mai mult”, de stimulare, de înălțimi care nu pot fi susținute.
Există chiar și un termen psihologic, „Complexul lui Icar”, care descrie pe cei a căror ambiție spirituală sau dor de înălțare depășește limitele naturale — oameni care zboară prea sus, prea repede, mânați de viziuni ale transcendenței, dar nepregătiți pentru consecințe.
Povestea lui Icar ne avertizează că, deși dorința de a urca va face întotdeauna parte din condiția umană — atâta vreme cât Uranus își continuă orbita — a forța drumul prea mult, prea devreme, ne poate arde și ne poate trimite înapoi la sol. Este și o metaforă a dependenței, în special a celor înrădăcinate în impulsul uranian de a te ridica, de a simți „mai mult”, de a atinge cerul — și a ceea ce se întâmplă când cedăm tentației scurtăturii spre „high”.
Dar în toate acestea există și un dar mascat.
Când înțelegem de unde vine acest impuls — ce este el cu adevărat — putem învăța să-l canalizăm constructiv, începând cu disciplina lui Saturn, planeta care îl precedă pe Uranus și îi este contrapondere naturală. Putem atinge cerul — ne putem transcende limitele — dar numai când construim un recipient suficient de solid care să poată ține această energie.
A înțelege tendințele și comportamentele noastre „uraniene, de sus”, legate de dependență, ne ajută să vedem pentru ce suntem de fapt „cablați” și ce înseamnă această dorință pentru creșterea noastră și pentru sensul vieții.
Continuarea, pe sfatulparintilor.ro