Bogdan Aurescu către omologul ungar:15 martie să nu fie prilej de afirmaţii ce contravin Constituţiei României

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi-a exprimat speranţa, într-o convorbire telefonică cu omologul de la Budapesta, Peter Szijjarto, că celebrarea Zilei Naţionale a Ungariei să nu constituie un prilej pentru declaraţii ale demnitarilor maghiari care să contravină prevederilor Constituţiei din România.
Ionela Marcu
12 mart. 2015, 17:05
Bogdan Aurescu către omologul ungar:15 martie să nu fie prilej de afirmaţii ce contravin Constituţiei României

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Peter Szijjarto, la iniţiativa oficialului român, pentru a aborda o serie de aspecte de actualitate din relaţiile bilaterale.

Citeşte şi: Reacţia MAE după ce România a fost catalogată drept Statul Islamic al UE: Afirmaţia este inacceptabilă

În cadrul discuţiei, Bogdan Aurescu a abordat problematica declaraţiilor făcute la Budapesta, în cadrul unui miting de comemorare, la 10 martie, potrivit cărora, printre altele, România a fost calificată drept „Statul Islamic al Uniunii Europene”.

Ministrul român a reiterat poziţia, deja făcută publică, a părţii române în sensul că o astfel de calificare a ţării noastre este inacceptabilă, fiind în afara spiritului european care ar trebui să caracterizeze relaţiile de bună vecinătate şi parteneriat strategic dintre România şi Ungaria”, se arată în comunicatul MAE.

În plus, Bogdan Aurescu a exprimat aşteptarea ca „apropiata celebrare a Zilei Naţionale a Ungariei, la 15 martie, respectiv comemorarea a 25 de ani de la evenimentele de la Târgu Mureş din 1990 (19-20 martie) să nu constituie un prilej pentru declaraţii publice ale unor demnitari ungari care să contravină parteneriatului strategic, Tratatului bilateral de bună vecinătate din 1996 sau prevederilor constituţionale în vigoare în România”.

Ministrul român a reiterat dorinţa Bucureştiului de a se înregistra progrese în procesul de finalizare a Protocolului Comitetului de specialitate româno-ungar de cooperare privind problemele minorităţilor naţionale, a cărui negociere a început încă din iunie 2011, astfel încât acest document să poată fi semnat cât mai curând.

Potrivit MAE, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a fost de acord că trebuie evitate situaţii care să ducă „la tensionarea atmosferei relaţiilor bilaterale de parteneriat strategic”.

De asemenea, Szijjarto a precizat că a dispus deja măsurile necesare pentru accelerarea reacţiei părţii ungare pe tema finalizării Protocolului Comitetului de specialitate.

Citeşte şi: Ţara noastră este denigrată de unguri: România, STATUL ISLAMIC al Uniunii Europene

Aproximativ 500 de persoane care au participat, marţi, în Piaţa Eroilor din Budapesta, la un miting de comemorare a execuţiei unor martiri secui la 10 martie 1854, au adoptat o petiţie prin care îi cer premierului Victor Ponta să demareze negocieri cu privire la statutul Ţinutului Secuiesc, relatează MTI.

Participanţii la miting au protestat, totodată, faţă de interdicţia impusă primarului din Târgu Mureş de a organiza un eveniment similar în oraşul românesc.

Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, a declarat la domonstraţie că secuilor din România li s-a interzis dreptul la liberă exprimare. Acesta a declarat că România este Statul Islamic al Uniunii Europene şi a denunţat, totodată, o încercare din partea autorităţilor române de a distruge moştenirea arhitectonică a secuilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România