„Uriaşul tăcut”, cel mai mare procesor de date din lume: îţi ştie greutatea şi preferinţele politice

Deşi a fost descrisă ca fiind "una dintre cele mai mari companii din lume de care nu ai auzit niciodată", Acxiom, supranumită şi "genomul consumatorului"  este o uriaşă companie de marketing în tehnologie şi servicii, cu sediul în Statele Unite şi cu filiale în ţări de pe aproape toate continentele. A strâns până acum cea mai mare bază de date despre aproximativ 500 de milioane de consumatori de pe planetă, cu aproape 1.500 de indicatori pentru fiecare persoană.
Romania TV
18 iun. 2012, 16:22

Acxiom, uriaşa companie „despre care nu ai auzit niciodată” are sediul în SUA, în Little Rock (Arkansas). A fost înfiinţată ca „Demographics”, în 1969, de către Charles D. Ward, în Conway (Arkansas).

Compania americană are la ora actuală birouri în SUA – în Chicago, New York, Foster City şi Nashville – şi în străinătate, în Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Polonia, China, Brazilia şi în Australia, serviciile sale extinzându-se şi în alte ţări, dezvăluie New York Times.

„Acxiom priveşte viaţa americanilor mai în amănunt decât FMI, Fiscul, Facebook sau Google. Dacă eşti un american adult, şansele sunt mari ca Acxiom să cunoască date precum vârsta, sexul, greutatea, înălţimea, starea civilă, nivelul educaţional, preferinţe politice, obiceiuri la cumpărături, temeri legate de situaţia gospodăriei, planuri de vacanţă şi altele„, după cum o descrie cotidianul newyorkez. Cu toate acestea, activitatea ei de strângere de date este perfect legală.

Uriaşul tăcut al bazelor de date

Acxiom Corporation a mai  fost descrisă ca fiind „uriaşul tăcut” al bazelor de date pentru marketing, o industrie de miliarde de dolari. A strâns cea mai mare bază de date din lume cu informaţii despre consumatori şi vrea să afle în continuare mai mult. Are până acum date despre aproximativ 500 de milioane de consumatori de pe planetă, cu 1.500 de indicatori pentru fiecare. Compania le este astfel de folos specialiştilor în marketing, ajutându-i prin datele pe care le deţine să anticipeze nevoile consumatorilor.

Baza din Statele Unite constă în special din companii din sectorul financiar, al asigurărilor, din informaţii, marketing direct, media, retail, bunuri de consum, tehnologie, automotive, sănătate, turism, telecomunicaţii, dar şi din sectorul guvernamental. Acxiom strânge şi vinde date – este cel mai mare procesor de date din lume – iar printre clienţii săi se numără bănci precum Wells Fargo sau HSBC, producători auto ca Toyota şi Ford, retaileri ca Macy’s şi toate marile companii care caută o mai bună înţelegere a clienţilor şi o piaţă mai bună pentru produsele lor.

În prezent, Acxiom este o companie estimată la aproximativ 1,15 miliarde de dolari pe an, reprezentând peste 12% din sectorul de servicii de marketing direct. Acxiom a înregistrat anul trecut un profit de 77,26 milioane de dolari, la vânzări de 1,13 miliarde de dolari.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT