Urmează încă DOUĂ LUNI de CANICULĂ şi SECETĂ, în România

Prognoza meteorologică pe lunile august şi septembrie se anunţă sumbră pentru agricultură, potrivit România TV. Precipitaţiile vor fi în continuare foarte reduse, iar temperaturile vor fi peste media specifică aceste perioade în România.
Romania TV
28 iul. 2012, 14:08
Urmează încă DOUĂ LUNI de CANICULĂ şi SECETĂ, în România

Zonele cele mai afectate sunt cele mai importante regiuni agricole ale ţării, cele de est şi de sud. Seceta accentuată de până acum se va transforma în secetă severă. Astfel în luna august, masele de aer tropical din sudul continentului şi chiar din Africa de Nord vor ajunge pe teritoriul ţării noastre. În consecinţă, există posibilitatea serioasă ca temperaturile să urce frecvent la 35 de grade Celsius.

Din păcate, luna septembrie nu va aduce modificări majore. Dacă în mai toată Europa temepraturile se vor încadra în limite normale, Europa de Sud-Est va fi marcată de tot de valuri de aer tropical. Meteorologii estimează că prima decadă din septembrie va aduce temepraturi de peste 30 de grade. Perspectivele sunt cu atât mai sumbre cu cât luna ocotmbrie este în mod obişnuit o lună cz precipitaţii reduse, astfel că există riscul ca pământul să rămână uscat cel puţin până în noiembrie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mihai Pintilii a primit 3 oferte de a deveni antrenor principal! Ce decizie a luat
Capital.ro
O nouă alertă aeriană duminică la granița cu Ucraina. Avioane F-16 românești, ridicate de la sol după detectarea unei ținte lângă frontieră
Playtech.ro
Soțul moare și casa era cumpărată înainte de căsătorie. Ce parte primește soția și cât revine copiilor
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT