Ursoaica intrată într-o casă din Buşteni împreună cu puii ei a fost împuşcată

Unul dintre pui a fost rănit mortal, iar ceilalţi doi pui au fugit în pădure, fiind căutaţi pentru a fi duşi la adăpostul pentru pui de urs din Harghita.
Viorel Dobran
12 iun. 2026, 17:59
Ursoaica intrată într-o casă din Buşteni împreună cu puii ei a fost împuşcată

Ursoaica intrată de două ori, împreună cu puii ei, într-o casă din oraşul Buşteni, de pe Valea Prahovei, a fost împuşcată în cursul după-amiezii. Unul dintre cei trei pui ai ursoaicei a fost rănit mortal, iar ceilalţi doi au fugit în pădure, în prezent fiind căutaţi pentru a fi duşi la adăpostul pentru pui de urs de la Bălan, din judeţul Harghita.

Potrivit uni comunicat de presă al Primăriei Oraşului Buşteni, în cursul zilei de 12 iunie 2026, autorităţile au fost sesizate prin apeluri la 112 cu privire la prezenţa unei ursoaice însoţite de trei pui într-o gospodărie din oraş.

La faţa locului s-au deplasat echipajele competente, fiind confirmată prezenţa animalelor în zona respectivă. Ulterior, echipa de intervenţie s-a întrunit şi a monitorizat situaţia, inclusiv proprietăţile învecinate.

Pofticios de Buzău: Un urs a invadat opt case și a fost prins în timp ce căuta „ceva dulce” prin frigider

„În cursul după-amiezii, animalele au revenit în aceeaşi gospodărie, situaţia fiind evaluată ca având un grad ridicat de pericol pentru siguranţa persoanelor aflate în zonă. Intervenţia s-a desfăşurat conform procedurilor legale aplicabile. În timpul acţiunii, exemplarul adult a fost recoltat. Unul dintre pui a suferit răni incompatibile cu viaţa, iar ceilalţi doi pui s-au retras în zona împădurită”, precizează sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că în prezent cei doi pui ai ursoaicei sunt căutaţi pentru a fi duşi către adăpostul pentru pui de urs de la Bălan, din judeţul Harghita.

„Urşii care vin pe Zamora pur şi simplu ne-au exasperat. (…) După evenimentul de la ora 11:12, am primit informaţii că acum a fost văzut un urs pe o altă stradă”, a afirmat fostul primar Mihai Corbu, în prezent consilier local în Buşteni. Acesta îl acuză pe actualul primar că nu ia măsuri, atrăgând atenţia asupra faptului că vieţile oamenilor sunt în pericol. „Vă spun sincer, cât am fost primar m-am ocupat şi am dat sarcină viceprimarului care, noapte de noapte, organiza pândă. Noi nu avem nimic cu animalele, nu sunt de acord să fie împuşcaţi urşii.

Procedura era să le pui câteva nopţi la rând mâncare într-un anumit loc, apoi îi capturai în cuşcă şi instituţiile statului realizau relocare. În primul an s-au recoltat 12, în al doilea an, opt, apoi şase. O perioadă am avut linişte şi pace.(…) Sunt proceduri privind situaţii de urgenţă. Este o nepăsare a actualului primar”, mai acuză fostul edil. Mihai Corbu mai spune că unii localnici au propus să ia ei măsuri împotriva animalelor, el subliniind că aceştia nu pot face ei înşişi acest lucru, ci trebuie să sesiseze instituţiile statului care sunt abilitate să gestioneze situaţia. Cu două zile în urmă, primarul staţiunii prahovene Buşteni, Alexandru Florescu, explica, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, deşi legea permite împuşcarea urşilor în intravilan atunci când există pericol pentru viaţa oamenilor, această decizie nu este una „simplă sau fără risc”, ci, „dimpotrivă”, este „una dintre cele mai grele decizii”.

Transfăgărăşanul s-ar putea deschide vineri. Atenţie la urşi!

„Dacă focul nu este tras în condiţii foarte bune, există riscul ca animalul să fie doar rănit, să fugă, să devină mai agresiv şi să intre printre case, în curţi sau în zone unde se află oameni. Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială”, explica Florescu. Edilul mai spunea că, de aceea, împuşcarea poate fi luată în calcul doar când există un pericol concret şi imediat şi numai dacă sunt îndeplinite condiţii tehnice foarte clare: vizibilitate bună, unghi şi fundal sigure, lipsa persoanelor în zonă, distanţă controlată, animal identificat clar şi trăgător autorizat. Anterior, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, declara că a văzut mulţi primari care „fug de responsabilitatea de a interveni”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT