USL cere sancţiuni pentru primarii PDL care ar împiedica oamenii să meargă la vot

USL a anunţat, marţi, că cere organelor abilitate din judeţele Constanţa, Sibiu, Iaşi, Suceava, Cluj şi Arad să se autosesizeze cu privire la declaraţiile unor primari PDL care şi-ar fi arătat intenţia de a împiedica oameni să se prezinte la vot.
Romania TV
24 iul. 2012, 19:59
USL cere sancţiuni pentru primarii PDL care ar împiedica oamenii să meargă la vot

Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de USL, Uniunea solicită sancţionarea legală a primarilor PDL care intenționează să împiedice exercitarea dreptului de vot al cetățenilor.

„Uniunea Social Liberală cere organelor abilitate din judeţele Constanţa, Sibiu, Iaşi, Suceava, Cluj, respectiv Arad să se autosesizeze cu privire la declaraţiile unor primari PDL care au afirmat fără echivoc că intenţionează, prin diverse tactici, să împiedice oamenii să se prezinte la vot. Astfel, în urma unei investigaţii jurnalistice realizate de cotidianul online Gândul.info, publicată în data de 23 iulie, Burcea Anton-Tudorel (primarul comunei Adamclisi, judeţul Constanţa), Văcariu Constantin Aurelian (primarul comunei Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu), Dan Niţă (primarul Miroslava, judeţul Iaşi), Mihai Cirlan (primarul comunei Baia, judeţul Suceava), Gurgu Tudorel (primarul comunei Ciobanu, judeţul Constanţa), Mureşan Augustin (primarul Bobâlna, judeţul Cluj), Ioan Troancă (primarul oraşului Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu), Ioan Morar (primarul comunei Râsca, judeţul Cluj), Ioan Porumb (primarul comunei Aşchileu, judeţul Cluj), Iliescu Eugen (primarul comunei Dobromir, judeţul Constanţa) şi Avram Teodor (comuna Almaş, judeţul Arad) au declarat în conversaţii înregistrate cu reporterul Gândul.info că vor face uz de orice procedeu pentru a convinge oamenii să nu se prezinte la vot cu ocazia referendumului din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu”, menţionează sursa citată.

USL mai spune că va face toate demersurile legale pentru ca persoanele menţionate să fie sancţionate, conform articolului 52, alineatul 1 din Legea 3/2000 care reglementează referendumul naţional şi stipulează că „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu a dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Gândul.info a relatat că a apelat la un sondaj incognito, sunând 11 filiale PDL din ţară în numele organizaţiei centrale pentru a verifica modul în care gestionează votul de la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Potrivit sursei citate, din 11 primari democrat-liberali contactaţi, 6 au raportat la „centru” că sunt pregătiţi să ţină votanţii simpatizanţi ai PDL departe de urne. „Un primar din Iaşi a relatat că, pentru a ţine oamenii ocupaţi, a organizat partide de pescuit şi jocuri sportive. Un alt primar, din Constanţa, a relatat că le-a spus în faţă alegătorilor să nu se prezinte pentru că el nu va vota şi este ferm convins că cetăţenii îi vor urma sfatul. Alţi primari au spus că au folosit metode mai puţin directe de a demobiliza alegătorii, adică în discuţii doar au sugerat că o idee bună ar fi să nu se prezinte la vot. În Cluj şi Sibiu, primarii contactaţi erau însă bulversaţi pentru că nu au primit încă ordin de la conducerea partidului şi întrebau presupusul reprezentant PDL ce să facă”, mai notează gandul.info.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Controversatul Andrew Tate se implică în lupta anului! Influencerul a dat o nouă declarație șocantă
Capital.ro
Doliu în România. Un iubit realizator de emisiuni a murit înainte de Crăciun: Puțini oameni am întâlnit care să iubească muzica atât de mult ca el
Playtech.ro
Ce este divorţul gri: fenomentul, din ce în ce mai întâlnit în România
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un autocar cu 40 de elevi s-a ciocnit frontal cu un microbuz, în această dimineață, pe un drum din județul Botoșani
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”