USL pregăteşte un miting electoral la Timişoara. Victor Ponta, aşteptat să participe

USL Timiş pregăteşte pentru duminică un miting electoral la Timişoara, în cadrul campaniei pentru referendum, la care sunt aşteptate 5.000 de persoane, precum şi premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu.
Romania TV
12 iul. 2012, 15:16
USL pregăteşte un miting electoral la Timişoara. Victor Ponta, aşteptat să participe

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că USL va organiza, duminică, un miting electoral la Timişoara, la care sunt aşteptaţi să participe 5.000 de oameni, precum şi Victor Ponta, preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, preşedintele PC, Daniel Constantin, dar şi lideri locali ai USL.

Titu Bojin a spus că mitingul va avea loc începând cu ora 19.00, acesta fiind organizat în cadrul campaniei privind referendumul.

Potrivit lui Titu Bojin, sunt aşteptaţi să participe la miting atât lideri ai USL de la nivel naţional, cât şi cei de la nivel judeţean. „Nu avem încă toate confirmările, dar ne aşteptăm să participe premierul Victor Ponta, Daniel Chiţoiu, care asigură interimatul la preşedinţia PNL, şi Daniel Constantin, preşedintele PC. Va mai fi la miting preşedintele PNL Timiş, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi subsemnatul, Titu Bojin, în calitate de preşedinte al PSD Timiş”, a spus liderul local al social-democraţilor timişeni.

Potrivit acestuia, la miting sunt aşteptate să participe aproximativ cinci mii de persoane din Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Titu Bojin a spus că USL a obţinut autorizaţiile pentru miting de la Primăria Timişoara şi de la Jandarmerie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Băncile centrale se tem de un nou val de inflație. Războiul din Orientul Mijlociu și petrolul scump complică deciziile privind dobânzile
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat