USR s-a aliat cu Ludovic Orban şi fostul partid al lui Băsescu. Aceştia îi cer premierului Ciucă sa nu mai lase niciun rus să intre în România

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, împreună cu Ludovic Orban, preşedintele “Forţa Dreptei”, şi Eugen Tomac, preşedintele PMP, i-au solicitat premierului Nicolae Ciucă, printr-o scrisoare deschisă, să refuze acordarea de vize turistice cetăţenilor ruşi şi să susţină o astfel de măsură şi la nivelul UE.
Daniel Spătaru
27 aug. 2022, 11:10
USR s-a aliat cu Ludovic Orban şi fostul partid al lui Băsescu. Aceştia îi cer premierului Ciucă sa nu mai lase niciun rus să intre în România

”Domnule Prim-ministru, cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecinţele acestui război sunt resimţite de fiecare român, este inacceptabil ca cetăţenii ruşi să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace. Vă solicităm să interziceţi de urgenţă acordarea vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonaţi eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenţei turiştilor ruşi în UE”, afirmă cei trei lideri de partid, Cătălin Drulă, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, în scrisoare.

Ei argumentează că este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens.

Citeşte şi Cancelarul german Olaf Scholz se opune interzicerii vizelor turistice pentru ruşii care vor să viziteze ţările UE: „Mi-e greu să înţeleg astfel de cereri”

”România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în faţa regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetăţenii ruşi nu ar trebui să fie bineveniţi în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina.

Aveţi ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veţi face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel naţional şi european”, conchid liderii celor USR, Forţa Dreptei şi PMP, Cătălin Drulă, Ludovic Orban şi Eugen Tomac.

Citeşte şi Cătălin Drulă, un nou război cu PNL: „Emil Boc este incompetent. Minte cu neruşinare”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT