Vacanţa de vară a elevilor, scurtată. Hotelierii sunt revoltaţi: Avem contracte încheiate

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Nicolae Bucovală, spune că pentru hotelieri este destul de grav faptul că vacanţa de vară a elevilor s-a scurtat cu o săptămână, deoarece noul an şcolar va începe pe data de 9 septembrie, explicând că anul trecut au fost încheiate contracte cu turoperatorii până în data 15 septembrie.
Romania TV
01 mai 2019, 15:44
Vacanţa de vară a elevilor, scurtată. Hotelierii sunt revoltaţi: Avem contracte încheiate

„Anul trecut la Bursa de Turism Litoral, noi am făcut contractele cu turoperatori începând cu data de 1 mai, 1 iunie, până pe data de 15 septembrie. Ştim foarte bine că sezonul se deschide pe 1 Mai, se închide pe 30 septembrie. În aceste condiţii contractele au fost încheiate, s-au vândut şi ceva locuri în perioada până pe 15 septembrie, poate şi depăşim această perioadă, ne-am trezit cu o hotărâre de la ministerul învăţământului că se scurtează vacanţa copiilor cu o săptămână. Pentru noi e destul de grav pentru că avem deja contracte încheiate şi o să ne trezim iarăşi… Nu ştiu cum să rezolvăm problema aceasta”, a declarat Bucovală, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Prim-vicepreşedintele FPTR l-a rugat pe ministrul Turismului, Bogdan Trif, prezent la conferinţa de presă, dacă poate face ceva ca elevii să înceapă noul an şcolar pe 15 sau 16 septembrie.

„Rugămintea mea este dacă se poate să se revină anul acesta şi să lăsăm copiii să înceapă şcoala pe 15-16 septembrie, cum pică. Şi noi am fost elevi şi ştim foarte bine că şi cu o săptămână în plus şi cu una în minus, tot acolo ajungem. Pentru turism este benefic dacă dumneavoastră ne ajutaţi să rezolvăm această problemă”, a mai spus Nicolae Bucovală.

Bogdan Trif a precizat că va vorbi despre acest lucru cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. „O să vorbesc cu doamna Andronescu şi chiar cred că o să reuşim lucrul acesta, nu ştiu dacă neapărat anul acesta, dar măcar pentru anul viitor”, a explicat ministrul Turismului.

Cursurile pentru anul şcolar 2019-2020 încep pe data de 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj