Vaccin anti-Covid pentru copii. Pfizer solicită autorizarea pentru administrarea serului la grupa de vârstă 12-15 ani, în SUA

Pfizer/ BioNTech a depus vineri în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei în regim de urgenţă a vaccinului său împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.
Daniel Spătaru
10 apr. 2021, 09:28
Vaccin anti-Covid pentru copii. Pfizer solicită autorizarea pentru administrarea serului la grupa de vârstă 12-15 ani, în SUA

Pfizer intenţionează să facă cererea de autorizare a acestui vaccin anti-Covid pentru copii pe lângă ”autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile”, au precizat cele două companii într-un comunicat.

Această cerere de prelungire, depusă la Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA), se bazează pe datele din studiile clinice de fază 3 din această grupă de vârstă ”care s-au dovedit a fi 100% eficiente” în prevenirea bolilor, au subliniat sursele citate, preluate de NBC.

Citeşte şi Confuzii în centrele de vaccinare Pfizer: „Doamnă, eu nu vreau Comirnaty. Eu vreau Pfizer”. Explicaţiile CNCAV

La sfârşitul lunii martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor efectuate pe 2.260 de adolescenţi din Statele Unite, care arătau ”răspunsuri puternice cu anticorpi” după vaccinare.

Vaccinul a fost, de asemenea, ”bine tolerat, iar efectele secundare au fost în general similare cu cele observate” la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech.

În prezent, acest vaccin este autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA, dar este de aşteptat ca el să fie aprobat pentru a fi administrat şi la copii de peste 12 ani.

Citeşte şi Vaccinuri Pfizer, vândute în Moldova cu 300 de euro: S-au vaccinat consilierii locali cu tot cu socrii lor, primari, şefi de bănci, iar medicii îşi aşteaptă rândul

Săptămâna aceasta, Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic derulat în Marea Britanie pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid pe care îl dezvoltă împreună cu AstraZeneca. ”Deşi nu există îngrijorări cu privire la siguranţa studiului clinic pediatric, aşteptăm informaţii suplimentare de la MHRA, autoritatea de reglementare din Regatul Unit, cu privire la cazurile rare de tromboză care au fost raportate la adulţi, înainte de a continua noi vaccinări în cadrul testării”, a anunţat universitatea britanică, potrivit unui comunicat.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Omul care a scris istorie pentru Dinamo l-a sunat în direct pe Horia Ivanovici. A vrut să-i spună gluma zilei: „Se devalorizează leul!”
Capital.ro
Alertă MAE pentru românii aflați în Spania. Nivel maxim de prealertă în Valencia în ziua eclipsei solare
Playtech.ro
Cătălin Măruță revine pe micul ecran. Va prezenta „Furnicuțele” la Antena 1. Denise Rifai se retrage din emisiune
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat