Vaccinul BCG, dezvoltat pentru tuberculoză, ar putea fi eficient şi împotriva COVID. Dezvăluirile unui cercetător român din Olanda

În căutarea unui vaccin pentru COVID, oamenii de ştiinţă îşi îndreaptă atenţia spre soluţii mai vechi care au ajutat populaţia lumii să scape de boli infecţioase. Vaccinul BCG, dezvoltat iniţial pentru tuberculoză, ar putea fi eficient şi împotriva COVID-19, au concluzionat specialiştii în urma unui studiu. Unul dintre cercetători este şi medicul român Mihai Netea, imunolog și profesor la Universitatea Radboud din Nijmegen.
Romania TV
21 sept. 2020, 09:47
Vaccinul BCG, dezvoltat pentru tuberculoză, ar putea fi eficient şi împotriva COVID. Dezvăluirile unui cercetător român din Olanda

„Vaccinul BCG este studiat în prezent în toată lumea, sunt în jur de 10-12 studii care se efectuează în acest moment atât în Europa, cât și în Africa, Australia și Statele Unite. Studiul pe care l-am publicat (la începutul lunii septembrie – n.r.) a fost de fapt pornit chiar înainte de criza COVID, pentru că noi știam și bănuiam că vaccinul BCG poate avea efecte benefice împotriva infecțiilor. Studiul a început cu un an și jumătate-doi în urmă, când am încercat să-l folosim împotriva tuturor tipurilor de infecții, inclusiv gripă, pneumonie și așa mai departe, la oameni în vârstă, de peste 65 de ani”, a afirmat profesorul Mihai Netea, la Digi 24.

În momentul de faţă, sunt alte trei studii mari pentru BCG care se fac în Olanda, unul pe personal medical, care e cu risc crescut, unul pe pacienţi sănătoşi de peste 65 de an, iar aunul pe pacienţi de peste 65 de ani care sunt în spitale şi care au risc crescut la coronavirus. „Sperăm, către sfârșitul anului, să putem spune care este efectul vaccinului”, a arătat profesorul Netea.

Potrivit studiilor experimentale, vaccinul BCG protejează atât împotriva infecţiilor bacteriene, cât şi celor virale sau parazitare.

„BCG-ul activează foarte puternic sistemul imunitar înnăscut, care are o acțiune foarte largă, împotriva tuturor tipurilor de patogeni, atât bacterii, cât și viruși și paraziți”, a explicat cercetătorul.

În studiul olandez, făcut pe un număr total de 200 de pacienți, au fost înregistrate doar câteva infecții COVID, numărul acestora fiind prea mic pentru a fi relevant.

„Ceea ce putem spune cu siguranță este că, de exemplu, nu a fost niciun efect secundar al vaccinului, nu am avut niciun fel de probleme și am observat că în perioada în care a fost primul val de coronavirus în Olanda și în Grecia – unde s-au făcut aceste studii -, pacienții care au primit BCG (și s-au infectat ulterior cu SARS-CoV-2 – n.r.) au avut mai puține simptome, dar în acea perioadă nu s-au strâns îndeajuns de multe infecții, încât să putem trage o concluzie definitivă”, a explicat cercetătorul.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte