Vadim Tudor susţine că a fost ameninţat cu moartea. O maşină a încercat sa dea peste el

Vadim Tudor susţine că a fost ameninţat cu moartea. O maşină a încercat sa dea peste el
Romania TV
14 oct. 2011, 17:26

Seara, după o serie de emisiuni, am fost invitat la Mădălin Ionescu şi când am ieşit din dreapta a venit un GIP Mercedes negru, şi sunt cel puţin patru martori, unul din consilierii mei care candida pentru parlament în Capitală, doi şoferi şi o secretară, cu inteţia clară ca acea maşină să mă calce. A trecut la câtiva centimetri de picioarele mele.

Ieşisem, terminasem în alee, ştii cum sunt amplasate televiziunile. Canal D şi Capatos, unde fusese şi această Mărioara Zăvoranu,a pândit monetul, a luat aceeaşi ziarista de la Antena 1 şi deja devine politică. Şi i-am atas atenţia lui Dan Voiculescu. Dacă se va dovedi că e implicat el în vânătoarea de oameni înainte de alegeri, fac un scandal până la cele mai înalte niveluri.

Văzând că nu m-a acroşat, a virat stânga şi mi-a barat drumul, împiedicându-mă să mă duc în maşină şi să plec acasă. Şi cum aţi văzut, cu 3 cameramani după ea, totul a fost o înscenare. A venit Mariana Zăvoranu care vroia harţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România