VALEA REGILOR DACI: Piramidele MISTERIOASE din Maramureş

Pe fostul teritoriu al dacilor liber, mai exact în Oarța de Sus, județul Maramureș, pot fi observate o serie de tumuli, de mari dimensiuni, cu forme conice sau piramidale. S-au făcut investigații arheologice prin care s-a determinat că este vorba despre mormintele fostelor căpetenii dacice care au dominat aceste ținuturi în perioada antichității.
Alina Costache
01 mai 2015, 05:59
VALEA REGILOR DACI: Piramidele MISTERIOASE din Maramureş

Din păcate, așa cum se întâmplă de obicei în România, s-a venit, s-a constatat și… s-a abandonat. Bulgarii în schimb, o nație pe care ne place să o blamăm cu orige prilej, au reușit să facă din „Valea regilor traci” (un complex similar celui din Oarța de Sus) un obiectiv turistic extrem de apreciat, relatează Vocea Transilvaniei.

Comparația dintre necropola din Maramureș și Valea Regilor din Egipt este puțin forțată. Cu toate acestea, pe dealurile din preajma Oarței de Sus există zeci de morminte piramidale, construite special pentru conducătorii dacilor liberi. Cei 31 de tumuli atestă faptul că civilizația dacă nu era nicidecum atât de înapoiată precum au prezentat-o cronicarii romani. Mai mult decât atât, sunt dovada faptului că dacii aveau ingineri capabili de realizări tehnice deosebite încă din mileniul cinci Î.Hr.. Spre exemplu, măsurătorile efectuate în cazul unuia dintre tumuli a arătat că înălțimea acestuia este de 10 metri deasupra solului, având totodată o adâncime de șase metri în subteran. Cercetări arheologice veritabile au fost făcute, prin 1980, doar la unul dintre tumulii dacici. Din păcate, asemeni piramidelor egiptene, nici mormântul regelui dac nu a scăpat de lăcomia jefuitorilor. Este mai regretabil faptul această primă încercare de explorare a tumulilor dacici a rămas, până în ziua de astăzi și ultima.

Maramureşul, printre cele mai frumoase 20 de destinaţii de vizitat în 2015

„Din păcate arheologii de atunci au ales cel mai mare tumul din acest complex. Aceasta a presupus cheltuieli majore. Dacă alegeau unul mai mic, ar fi avut toate șansele să descopere, cu fonduri modeste, un mormânt nejefuit. Sunt sigur că în încăperile subterane există mari comori dacice care așteaptă să fie descoperite”, ne-a mărturisit profesorul Traian Rus, un om al locului care și-a dedicat viața acestui obiectiv istoric.

Cei care conduceau la acea vreme Muzeul Județean Maramureș, alături de specialiști din București, au concluzionat, în mod pripit, că toate celelate morminte dacice au avut aceeași soartă și prin urmare explorarea arheologică nu-și mai are rostul. Cu toate acestea specialiștii au reușit să identifice elemente care arată că nivelul civilizației dacice era, încă din anul 2.000 î.e.n., unul extrem de avansat, din punct de vedere tehnic și cultural. Din fericire foștii elevi ai profesorului Traian Rus s-au dovedit a fi mai determinați decât specialiștii arheologii. Tot în anii ’80, copii din fostul club „Căutătorii de comori” din Oarța de Sus au făcut o descoperire extrem de importantă. Ei au căutat și au găsit un sanctuar dacic din epoca bronzului, o adevărată comoară, atât din punct de vedere material cât și istoric.

„Eu, împreună cu elevii mei de atunci am știut că această zonă are un imens potențial arheologic. Copii, prin căutările și descoperirile lor au reușit să și demonstreze acest lucru. Din păcate această zonă nu este îndeajuns de cunoscută publicului larg. Pe lângă marele regret că în tumulul explorat nu s-a găsit mare lucru, mai am unul. Anume acela că autoritățile nu au reușit nici până acum să marcheze în mod adecvat această zonă și să o introducă într-un circuit turistic”, spune profesorul Traian Rus.

Sanctuarul de la „Chiile Botii” cum este cunoscut, cuprinde podoabe din aur masiv și argint, obiecte de ceramică precum și un număr de peste 500 de monede romane care demonstrează că dacii liberi nu erau într-un conflict permanent cu Imperiul Roman ci aveau importante relații economice cu vecinii cotropitori. Totodată prin intermediul acestui sanctuar au putut fi obținute date suplimentare cu privire la sacrificiile animale și chiar umane înfăptuite de vechii daci.

Cu fonduri puține dar, compensând cu ambiție și entuziasm, vecinii de la sud de Dunăre au excavat și au scos la lumină zeci de tumuli tracici. Mai mult decât atât, au creat chiar o replică fidelă a unuia dintre morminte, în speță cel de la Kazanlak, pentru a putea fi admirat de turiști și a menține originalul intact. Odată scoase la lumină, mormintele tracice din Bulgaria au fost introduse în patrimoniul UNESCO. În tot acest timp, în România, obiective similare, precum cel de la Oarța de Sus, sunt neglijate total, neexistând nici măcar o plăcuță sau un indicator care să semnaleze vreunui drumeț rătăcit că se află față în față cu vestigiile unei civilazații milenare.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a găsit rapid loc la FCSB lui Anderson Ceara! Titularul care are postul amenințat
Capital.ro
Prognoze îngrijorătoare pentru vară: El Niño și impactul asupra turismului
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
Eugen Tomac confirmă lista de miniștri. Cum ar putea arăta guvernul cu trei vicepremieri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți