Valentin Popa, ministrul propus la Educaţie, întâmpinat cu tăieri de panglici şi un manual de gramatică la audieri

Trei parlamentari PNL au tăiat luni o panglică în faţa lui Valentin Popa, ministrul propus la Educaţie, audiat la Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu acesta surprins când pronunţă "pamblică".
Romania TV
29 ian. 2018, 09:55
Valentin Popa, ministrul propus la Educaţie, întâmpinat cu tăieri de panglici şi un manual de gramatică la audieri

După ce cei trei parlamentari liberali, printre care s-a numărat Florin Roman şi Radu Leureanu, au tăiat panglici în timp ce ministrul propus la Educaţie se prezenta în comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, un alt membru al comisiei a cerut preşedintelui de şedinţă să ia măsuri.

„Doamna preşedinte, dar conduceţi şedinţa sau ce faceţi?”, a întrebat cineva din sală

Apoi, Mihai Goţiu, parlamentar USR, i-a înmânat lui Valentin Popa şi o carte de gramatică.

O înregistrare video în care Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, face numeroase greşeli de limbă a apărut în mediul online la câteva ore de la anunţul privind includerea sa în Guvernului Dăncilă. Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vorbeşte despre ”pamblică” şi face numeroase dezacorduri.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Cum pot fi prevenite cazurile de insolvență din fotbal! Unde au greșit CFR Cluj și Petrolul, aflate în situații critice
Capital.ro
Bani de la stat pentru blocuri. Noul program intră în vigoare azi, 19 august. Ce pot solicita proprietarii
Playtech.ro
Cât câștigă un electrician în Norvegia. Salariul pe oră și cât primește în plus pentru orele suplimentare
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Trump anunță un nou teritoriu american! Decizia președintelui SUA
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat