Vara vrea să se instaleze. Află cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai

Minivacanţa de 1 mai înseamnă în fiecare an şi debutul neoficial al sezonului pe litoral. Pe litoralul nostru vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin şi maxime cu câteva grade peste cele normale. Atât sâmbătă cât şi duminică în sudul litoralului, în zona Vama Veche-Mangalia briza şi apropierea mării limitează temperatura aerului la maxime în jur de 20 grade, în timp ce în zona Mamaia e o idee mai cald, în jur de 22 grade, dar vântul va bate destul de tare. Apa mării e însă rece, nu mai mult de 13 grade.
Romania TV
26 apr. 2012, 16:07
Vara vrea să se instaleze. Află cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai

Litoralul vecinilor noştri de la sud e mai generos, aici vremea e uşor mai caldă, în zona Albena, una dintre cele mai vizitate staţiuni de către turiştii români, maximele ating şi 25 grade duminică şi pe 1 mai. Şi apa mării e mai caldă cu 1,2 grade. Dacă aţi ales Grecia pentru petrecerea acestei vacanţe vă recomand litoralul Marii Ionice, care scaldă ţărmurile Insulei Corfu. Aici vremea e foarte frumoasă şi caldă, cu maxime de 25, 26 grade. Apa mării e mai caldă, în jur de 16 grade în weekend şi puţin mai mult poate la începutul săptămânii viitoare.

Vineri vremea revine la sentimente mult mai bune şi devine predominant frumoasă. Meteorologii ne asigură că ne vom bucura de un cer mai mult senin şi doar prin sudul ţării şi la munte se mai adună nori astfel încât trecător, în orele după amiezei, să lase câteva ploi slabe. Vântul suflă rezonabil şi nu ne deranjează. Temperaturile încep să crească şi la amiază vremea va fi caldă pentru ultimele zile de aprilie, cu maxime cuprinse în general între 22 şi 28 grade. Excepţie face litoralul, unde influenţa apei mării se face simţită şi regimul termic e mai modest. Şi bucureştenii sunt răsfăţati cu vreme frumoasă şi caldă. Norii sunt puţini şi paşnici pe cer iar vântul adie plăcut. Mercurul îşi ia avânt în termometre şi se opreşte abia când arată în jur de 26 grade.

Vara pare că vrea sa se instaleze deja în centrul ţării, unde soarele domină autoritar cerul. Câţiva nori de decor apar doar în apropierea masivelor montane. Până la amiază temperaturile trec de valorile obişnuite chiar şi cu 8,10 grade, până la 25 grade în Braşov şi la Cluj Napoca şi 26 la Sibiu.

Zi de vară până-n seară şi în nord-vest. Cerul mai mult senin şi masă de aer cald aduc în termometre maxime de 26, 27 grade.

Vremea ca în plină vară şi în sudul Crişanei şi în Banat

Soarele foarte generos imbie la plimbare iar amiaza vine cu 27 grade la Arad şi la Timişoara, valori normale la începutul lunii lui cuptor. În Oltenia soare aproape nestingherit de nori în cea mai mare parte a zonei şi doar în nord, spre zona subcarpatică sunt nori ceva mai îndrăzneţi poate şi o ploaie, două, de vară. Cald şi aici la amiază, 26 grade la Craiova şi la Târgu Jiu.
Vreme de vară şi în cea mai mare parte a Munteniei, chiar dacă mai ales după amiază sunt câţiva nori mai bine dezvoltaţi şi şansa pentru câteva ploi rapide. Până la amiază temperaturile ating trec de pragul termic al zilelor de vară, 25 grade la Alexandria şi în Pitesti, 26 în Buzau. 

În sud vreme frumoasă şi caldă, cu 25 grade la Galaţi şi la Tulcea. Influenţa mării îşi spune cuvântul pe litoral, aşa că la Constanţa briza opreşte mercurul în termometre pe la 20 grade.  În centrul şi în nordul Moldovei vara timpurie e binevenită. Câţiva nori se plimbă peste zonele de deal mai ales, în rest soare mai toată ziua. Maximele sunt chiar şi cu 10 grade peste regimul termic normal, 26 grade în Bacau, 28 la Iaşi şi 25 la Suceava.

La munte vremea este cât se poate de generoasă sâmbătă

În prima parte a zilei norii sunt puţini şi inofensivi doar trecător după amiază sunt ceva mai bine dezvoltaţi şi sunt posibile câteva ploi trecătoare de vară. Vântul nu face excese iar temperaturile cresc în majoritatea masivelor, până la 20 grade la Predeal, 19 la Stâna de Vale, în Apuseni, 18 la Paltiniş şi 17 la Sinaia cota 1500. Sâmbătă şi duminică vreme deosebit de caldă şi frumoasă, aşa au promis meteorologii, cu doar câteva averse după amiază dar cu temperaturi în uşoară creştere.

Vremea frumoasă continuă şi la începutul săptămânii viitoare, aşa că ne putem bucura din plin de zilele de vacanţă. Luni soarele ne răsfăţă toată ziua în aproape toată ţara şi doar după amiaza pe la munte vor fi averse şi descărcări electrice. Maximele rămân ca în plină vară, de la 24 la 30 grade. Şi în zilele următoare vremea rămâne la fel de frumoasă şi caldă, aşa că dacă vă puteţi îndupleca şeful, sfatul nostru este să vă prelungiţi această vacanţă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde