Vasile Blaga: Dacă Adriean Videanu va fi arestat preventiv, va fi suspendat de drept din PDL

Co-președintele PNL Vasile Blaga, președintele PDL, a declarat vineri că în cazul în care Adriean Videanu va fi arestat preventiv acesta va fi suspendat de drept din partid, informează Agerpres.
Romania TV
30 ian. 2015, 13:31
Vasile Blaga: Dacă Adriean Videanu va fi arestat preventiv, va fi suspendat de drept din PDL

„Dacă rămâne așa, nu se întâmplă nimic, dacă e arestat preventiv, e suspendat de drept”, a spus Vasile Blaga la Palatul Parlamentului la începutul ședinței Colegiului Director al PDL.

El a precizat că va face mai multe declarații pe acest subiect după ședință.

Adriean Videanu a fost reţinut, joi seară, de DNA în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica. Fostul edil al Capitalei este acuzat de procurorii anticorupţie de complicitate la abuz în serviciu.

Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a fost scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA şi dus în Arestul Poliţiei Capitalei, unde va rămâne pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit România TV, Adriean Videanu i-a cerut Alinei Bica să scoată bunuri de sub sechestru, într-un dosar vizându-l pe omul de afaceri Ioan Niculae, pentru ca acestea să poată fi vândute. Mai exact, ar fi vorba despre 80 de acţiuni la societatea Titan Mar SA, în valoare de 277.000 lei, care au fost puse sub sechestru de DIICOT într-un dosar al omului de afaceri Ioan Niculae, care ar fi cumpărat gaze sub preţul pieţei de la Ministerul Economiei, în perioada în care această instituţie era condusă de Videanu. Acesta ar fi convins-o pe Alina Bica să ridice sechestrul, pe 25 februarie 2014, în schimbul unor foloase necuvenite, deşi singurii care puteau face acest lucru erau judecătorii.

Prin ridicarea sechestrului, Bica l-ar fi ajutat pe Videanu să-şi pună la adăpost acţiunile sechestrate şi obţină foloase necuvenite, de 277.000 de lei, prin înstrăinarea lor. Astfel, a rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz, care reprezenta garanţia recuperării prejudiciului cauzat, au mai arătat sursele citate.

„Domnul Videanu şi-a uzitat toate depturile procesuale. DNA a înţeles să emită o ordonanţă pentru 24 de ore pentru posibilă faptă de complicitate la abuz în serviciu. Ne vom prezenta în faţa judecătorilor pentru a dovedi că domnul Videanu nu a fost implicat în această faptă”, a declarat, la ieşirea de la DNA, avocatul lui Adriean Videanu, Cristian Ene.

Prejudiciul în dosar este de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Adriean Videanu a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat în dosarul Bica. Fostul ministru al Economiei a intrat în sediul DNA în jurul orei 16.00, în momentul în care din clădire a ieşit preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusă cu mandat pentru a fi audiată în dosarul Microsoft.

DNA preciza miercuri că democrat-liberalii Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Roberta Anastase nu au nicio calitate procesuală în Dosarul Microsoft.

Precizările au fost făcute de DNA în urma acuzaţiilor lansate de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, privind implicarea foştilor miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, precum şi a fostei preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase în dosarul Microsoft.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT