Vasile Blaga, despre negocierile PDL-PNL: O să aveţi un răspuns mâine şi la nume, şi la imn, şi la sediu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că joi va da un răspuns cu privire la negocierile PDL-PNL, şi anume la problemele legate de statut, de nume, imn sau sediu.
Iulian Tudor
16 iul. 2014, 11:24
Vasile Blaga, despre negocierile PDL-PNL: O să aveţi un răspuns mâine şi la nume, şi la imn, şi la sediu

Mâine veţi avea răspuns, mai avem încă o rundă de discuţie mâine, o să aveţi răspuns şi la nume, şi la imn, şi la sediu la toate problemele pe care le-am prezentat în statut, în care am pus un accent deosebit în conturarea politicii de apărare a statului de drept, o să aveţi toate răspunsurile acestea’, a declarat Blaga miercuri, înainte de şedinţa BPN a partidului, relatează Agerpres.

Cât priveşte numărul de prim-vicepreşedinţi, Blaga a spus că deocamdată se discută ‘de o perioadă tranzitorie’. ‘Adică deocamdată la noi sunt şase, dar asta este pentru o perioadă tranzitorie’, a afirmat Vasile Blaga.

PNL şi PDL s-au înţeles: Numele partidului rezultat din FUZIUNEA celor două formaţiuni va fi PNL

Referitor la protocolul de alianţă cu Forţa Civică, liderul PDL a spus că discuţiile sunt avansate şi că, probabil, luni se vor încheia.

În ceea ce priveşte numirea lui Sergiu Diacomatu, fost membru al Partidului Mişcarea Populară, la conducerea PNL Sector 1, Vasile Blaga a spus că nu se pronunţă deocamdată, pentru că sunt discuţii pe această temă şi în interiorul PNL.

Întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care vede construcţia politică PDL-PNL ca pe ‘o struţo-cămilă de dreapta’, Blaga a răspuns: ‘Nu comentez ceea ce spune domnul preşedinte Traian Băsescu, care nu cred că este foarte fericit că se realizează această construcţie’.

Quintus: PNL nu renunţă la NUME! Nu va fi fuziune dacă PDL ţine la identitatea sa

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Radu Constantea, președintele lui U Cluj, acuzații explozive: „Vânt cam puternic spre Craiova. Toată lumea e de acord că a fost favorizată”
Capital.ro
Un mare actor s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate. Familia este în doliu: Odihnească-se în pace
Playtech.ro
Ce înseamnă că România e în recesiune tehnică. Efecte directe asupra cetățenilor, tabel explicativ
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claudia, o profesoară în vârstă de 28 de ani, a fost găsită fără suflare la marginea unei păduri din Suceava. Ce probleme ascundea, de fapt, tânăra
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Uniunea Europeană impune alte condiții pentru categoria B
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi