Vasile Blaga, la DNA Ploieşti: Sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 700.000 de euro

Fostul lider liberal Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influență într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Ploiești, s-a prezentat, marți, la sediul parchetului. Procurorii i-au comunicat măsura instituirii sechestrului asigurător asupra unor bunuri care-i aparțin.
Iulian Tudor
01 nov. 2016, 13:03
Vasile Blaga, la DNA Ploieşti: Sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 700.000 de euro

Domnii procurori au luat măsurile asiguratorii. Noi o să ne gândim să le constestăm. Ce este important este că ne vom dovedi clar nevinovăţia„, a declarat Vasile Blaga, la ieşirea de la DNA.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 700.000 de euro pe averea fostul lider al PNL, respectiv pe mai multe imobile pe care le-ar avea acesta.

În acelaşi dosar, DNA Ploieşti a pus sechestru şi pe averea fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, până la concurenţa sumei de 25 de milioane de lei.

DNA a început urmărirea penală a lui Vasile Blaga pentru trafic de influenţă, după ce, potrivit procurorilor, ar fi primit suma de 700.000 de euro, din care 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Potrivit DNA, Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă, Gheorghe Ştefan pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă pentru cumpărare de influenţă.

DNA susţinea că în anul 2009 în formaţiunea politică aflată la guvernare a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere, respectiv secretarul general Blaga Vasile şi vicepreşedintele Ştefan Gheorghe, în sensul obţinerii de bani pentru partid. „Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte”, arăta DNA.

Procurorii au susţinut că Gheorghe Ştefan, în calitate de vicepreşedinte al partidului aflat atunci la guvernare, şi-a folosit în mod direct influenţa politică şi a determinat persoane cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană, agreată atât de Gheorghe Ştefan, cât şi de Blaga, şi care a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate.

„Totodată, în perioada 2011 – 2012, Gheorghe Ştefan l-ar fi informat pe Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei, se urmărea obţinerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma lui Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor”, arăta DNA.

„Astfel, în perioada 2011 – 2012 suspectul Ştefan Gheorghe i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de Berdilă Horaţiu Bruno o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT. În paralel, Ştefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horaţiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, scria DNA.

În urmă cu peste o lună, Vasile Blaga, atunci copreşedintele PNL, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, apoi a anunţat că îşi depune demisia din funcţie şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Blackout-ul care paralizează orașele. Când trebuie să părăsești jungla urbană. Ghid de supraviețuire în haos
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu: Eu o să fiu președinte, jocurile sunt făcute! Acum s-a aflat
Playtech.ro
Românii care vor primi 400 de lei înainte de Crăciun. Condiţii pentru ajutorul de la stat
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai