Vaticanul secret, ros de corupţie, sex şi trădare. De ce a abdicat Benedict al XVI-lea? GALERIE FOTO

Când a urcat pe Tronul de la Vatican, în urmă cu 8 ani, cardinalul Joseph Ratzinger nu avea în vocabular cuvântul „demisie”. Motivul pentru care a părăsit scaunul papal pe neaşteptate, la sfârsitul lunii februarie, l-a ţinut secret. Oficial, a fost o „demisie”din motive de sănătate.

Povestea demisiei sale este însă alta. Un raport intern comandat chiar de Benedict al XVI-lea despre starea Administraţiei Pontificale (Curia) a „aterizat” pe masa lui, la începutul lunii ianuarie. Papa nu a mai deschis larg braţele la fereastra sa din Vatican, cum făcea când saluta credincioşii. După ce a citit raportul, s-a luat cu mâinile de cap.

Citeşte şi: Misterele Vaticanului: Ce nu se ştia despre Papa Benedict al XVI-lea până acum

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

A numit raportul „Stricăciune”, desemnând astfel toate relele ce se petrec în sânul Bisericii Catolice, de la mârşăviile luptei pentru putere, până la scandaluri sexuale, de pedofilie, beţii şi multe altele. Întregul putregai a fost însă bine ascuns de Administraţia Pontificală în tot acest timp.

Alte articole

Românii alocă de aproape 13 ori mai mulți bani pe țigări și alcool decât pe educație

Artificiul din lege care te lasă să ai în pivinţă și 200 de litri de ţuică fără să plăteşti taxe

Corupţi din Seminar

Asemenea scandaluri se perpetuează de câteva decenii şi încep chiar din Seminar, unde mulţi studenţi se dedică însă mai mult vieţii de noapte stropite cu alcool, la petreceri „de dormitor”, decât rugăciunilor şi studiului.

Aşa se întâmplă, de pildă, la Colegiul St. Andrew, în apropiere de Edinburgh, unde zeci de studenţi erau pregătiţi timp de 6 ani să devină preoţi catolici. Odată ajunşi acolo, într-un frumos conac din secolul al XIX-lea, izolat de ochii lumii, se formează clicile cu limbajul lor codificat pentru obiceiuri „extrareligioase”. Prieteniile făcute aici între viitorii preoţi durează o viaţă şi rareori le poate desface cineva.

Seminariştii îşi petrec zilele studiind, rugându-se, meditând şi învăţând cum se conduce o parohie. Dar la St. Andrew exista şi viaţă de noapte, iar aceasta era mai intensă în special în timpul sărbătorilor. Atunci curgeau râuri de vin şi bere care înveseleau atmosfera rigidă din timpul zilelor obişnuite. Numele de cod ale seminariştilor petrecăreţi era „ragers”, iar când vreunul din ei depăşea măsura, se întâmplau lucruri rele.

Aşa s-a petrecut şi în urmă cu 33 de ani, dar s-a aflat abia acum, după ce Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că demisioază. După acest anunţ care a şocat nu numai Vaticanul, ci toată lumea catolică a venit rândul cardinalului Keith O’Brian, arhiepiscop de St. Andrews şi Edinburgh, în vârsta de 74 de ani, una dintre cele mai importante şi mai respectabile personalităţi din Marea Britanie, să demisioneaze.

Citeşte şi: Şeful Bisericii Catolice din Scoţia: „Conduita mea sexuală a căzut sub standardele aşteptate”

Nu ar fi făcut acest lucru niciodată, dacă patru preoţi nu ar fi divulgat un secret foarte bine păstrat timp de 33 de ani, pe care presa din regatul insular l-a adus imediat la lumină. Astfel s-a aflat că înaltul prelat era pedofil. Cei patru preoţi, unul dintre ei pensionar acum, care învăţaseră la St. Andrews, au povestit despre comportamentul „nepotrivit” al lui O’Brian faţă de ei. O’Brian era atunci directorul Seminarului. Foştii seminarişti au povesti că O’Brian începuse să le facă avansuri sexuale după rugăciunile de la miezul nopţii. Unul dintre foştii seminarişti devenise ţinta lui preferată, iar O’Brian făcuse prima încercare de a-l seduce când se afla în stare de ebrietate.

Seminariştii au fost constrânşi de O’Brian, iar unul dintre ei a renunţat la parohia sa din Edinburgh, unde fusese numit după ce absolvise colegiul, aflând că O’Brian urma să fie arhiepiscopul lui.

„Atunci mi-am dat seama că va avea întotdeauna putere asupra mea”, a povestit seminaristul. Ca să scape de persecuţia lui O’Brian, seminaristul a refuzat postul şi i-a spus că renunţă la preoţie pentru că vrea să se căsătorească. „Nu am făcut-o, dar i-am spus asta pentru voiam să scap şi să-mi păstrez identitatea”, a spus preotul într-un interviu acordat presei britanice.

După ce faptele au fost date în vileag de presă, O’Brian nu s-a grăbit să nege acuzaţiile. Supranumit şi „Cardinalul controversat”, O’Brien critica public căsătoriile între homosexuali, contracepţia şi avorturile. În final, O’Brian şi-a cerut public scuze pentru „unele comportamente inadcvate” şi a demisionat, când scandalul începuse să ia amploare.

O’Brian nu a fost însă singurul, relaţiile homosexuale la St. Andrews fiind ceva aproape obişnuit în acea vreme, după cum au dezvăluit ulterior unii dintre foştii seminarişti.

„Cel puţin o treime dintre colegii mei aveau comportament homosexual. Pentru mulţi homosexuali, în special pentru cei proveniţi din zonele rurale, preoţia era una dintre posibilităţile de a urma o carieră fără să răspunzi la întrebarea incomodă de ce nu eşti căsătorit”, a spus unul dintre preoţi, făcând aluzie la homosexualitatea răspândită în rândul preoţilor.

VatiLeaks şi Banca Vaticanului

Un scandal care a zguduit zidurile Vaticanului anul trecut a fost aşa-numitul VatiLeaks, în care a fost implicat valetul personal al papei Benedict al XVI-lea. Paolo Gabriele, în vârstă de 46 de ani, a fost acuzat că furase documente confidenţiale ale Suveranului Pontif, în aşa-numitul scandal „VatiLeaks”.

Unele dintre aceste documente dezvăluiau corupţia din instituţie privind contracte încheiate cu diferite companii italiene. Scandalul a atins şi Banca Vaticanului, într-o serie de documente, inclusiv memorii către Suveranul Pontif, în care erau dezvăluite conflictele interne privind Banca Vaticanului.

Banca îşi are originile în secolul al XIX-lea, iar forma sa actuală datează din 1942, din timpul papei Pius al II-lea. Banca secretă gestionează miliarde de euro provenite din diferite investiţii şi afaceri, inclusiv portofoliul de proprietăţi imobiliare şi alte investiţii ale Vaticanului.

Citeşte şi: Controverse la alegerea noului Papă: Secretele compromiţătoare ale cardinalilor

John Cornwell, una dintre figurile marcante ale Bisericii Catolice în timpul Papei Paul al II-lea, dezvăluie în cartea sa, „Iarna Pontifului”, faptul că sunt „dovezi” că Banca Vaticanulu ar fi sponsorizat cu 50 de milioane de dolari mişcarea „Solidaritatea”, din Polonia, a lui Lech Walesa, la începutul anilor ’80. Cornwell citează zvonurile potrivit cărora cel care a furnizat bani Solidarităţii ar fi fost Roberto Calvi, preşedintele Băncii Ambrosiano. Acesta a fost găsit spânzurat sub podul Blackfriars, din Londra, în 1982.

Calvi era poreclit şi „Bancherul lui Dumnezeu” datorită legăturilor sale cu Banca Vaticanului şi şefului ei, arhiepiscopul Paul Marcinkus, „Gorila Papei”. Vaticanul a fost implicat în falimentul fraudulos al băncii Ambrosiano, în 1982.

Citeşte şi: Pontificatul lui Benedict al XVIl-ea, marcat de scandaluri şi controverse

În 2009, Ettore Gotti Tedeschi a devenit preşedintele Băncii Vaticanului, având misiunea de a moderniza această instituţie în conformitate cu standardele prevăzute pentru băncile internaţionale. Această misiune includea şi alcătuirea unei „liste albe” a statelor care se conformează acestor standarde de transparenţă stabilite de Organizaţia pentru Dezvoltare Economică şi Cooperare, destinate luptei împotriva evaziunii fiscale, spălării de bani şi terorismului.

Nevoia de a reforma această bancă a apărut în 2010, când procurorii italieni având suspiciuni privind spălarea de bani au confiscat 23 de milioane de euro de la o bancă din Roma care colabora cu Banca Vaticanului.

Tedeschi a fost demis în urma scandalurilor legate de bancă şi de scurgerea de documente în scandalul VatiLeaks. Oficial, s-a spus că el „devenise un mare obstacol pentru procesul de transparenţă a băncii, din cauza nepriceperii de a lucra cu echipa sa managerială”, potrvit unor comentarii pe acest subiect ale agenţiei Reuters, bazate pe afirmaţii făcute de Anderson. Consiliul de superintendenţă al băncii l-a acuzat şi de alte „păcate”, reproşându-i „un comportament eretic progresiv”.