Vaticanul şi Biserica Catolică îl plac pe Mario Monti, dar nu îl susţin

Mario Monti, un profesor catolic, este preferatul "in petto" al Vaticanului şi Bisericii, însă acestea manifestă prudenţă faţă de viitor, din cauza perspectivei unei alianţe considerate obligatorii cu formaţiuni de centru-stânga laice, de care se tem.
Romania TV
21 feb. 2013, 11:36
Vaticanul şi Biserica Catolică îl plac pe Mario Monti, dar nu îl susţin

În contextul în care, pe celălalt mal al Tibrului, cel mai mic stat din lume este cuprins de febră în urma anunţului demisiei lui Benedict al XVI-lea, votul catolic în Italia reprezintă o variabilă deloc de neglijat pentru partidele din peninsulă. Numai comediantul Beppe Grillo afirmă în mod deschis că îşi râde de sfatul Bisericii. Toţi ceilalţi lideri şi-au exprimat respectul faţă de Benedict al XVI-lea.

În ţara lui Peppone şi Don Camillo, votul catolic este dispersat între polul de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, cel de centru-stânga a lui Luigi Bersani şi lista „Opţiunea Civică” a lui Monti.

Cotidianul Vaticanului Osservatore Romano este cel care a exprimat în mod spectaculos, în decembrie, susţinerea Sfântului Scaun faţă de intrarea în cursă a lui Mario Monti, un catolic practicant.

Preşedintele Conferinţei Episcopale, cardinalul Angelo Bagnasco, foarte critic la adresa perioadei Berlusconi, şi-a exprimat, de asemenea, aprobarea faţă de programul de austeritate al fostului comisar european, afirmând în mod public că doreşte continuarea acestuia.

Potrivit vaticanistului Sandro Magister, Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii catolice Sant’Egidio şi ministru pentru Cooperare Internaţională „a avut o influenţă directă asupra opţiunii lui Mario Monti” de a candida.

Riccardi este în prezent unul dintre cei mai mediatizaţi lideri ai acestei mişcări, iar mai mulţi lideri Sant’Egidio candidează în alegeri.

Episcopii dau înapoi

„Riccardi joacă un rol de consilier al lui Monti”, iar „Sant’Egidio a reuşit să creeze împreună cu Papa o adevărată relaţie de încredere”, via Georg Gänswein, secretarul particular al pontifului. Monti s-a întâlnit cu Papa de opt ori, după ce a format actualul Guvern tehnocrat, în toamna lui 2011.

Totuşi, pe măsură ce campania electorală a avansat, susţinerea Bisericii faţă de mişcarea lui Monti pare tot mai atent măsurată. „Episcopii au dat puţin înapoi. Bagnasco a apreciat că este prudent să se manifeste o echidistanţă faţă de diverse partide”, apreciază Andrea Tornielli, vaticanistul site-ului Vatican Insider.

Potrivit săptămânalului L’Espresso, spre deosebire de preşedintele Conferinţei Episcopale, secretarul de Stat Tarcisio Bertone îi este în continuare favorabil lui Berlusconi, deoarece este „singurul care a avut curajul să semneze” măsuri în direcţia apărării unor „valori non negociabile”, ca de exemplu refuzul absolut al eutanasiei, inclusiv în cele mai critice cazuri.

Anumiţi prelaţi de la Vatican, scrie l’Espresso, nu au primit bine faptul că tabăra de centru a lui Monti se manifestă atât de discret în privinţa apărării valorilor creştine tradiţionale ale familiei şi vieţii. Probabilitatea unei alianţe cu Partidul Democrat al lui Bersani, dispus la reforme în sensul unei evoluţii a societăţii, i-au determinat să îşi modereze susţinerea.”Eminenţa Sa (Bertone) preferă să vorbească mai degrabă cu un păcătos notoriu decât cu un moralist plictisitor„, scrie săptămânalul italian.

Impozite pe proprietăţile prelaţilor

În 2011, Vaticanul a hotărât să îl abandoneze pe Berlusconi, acoperit de scandaluri sexuale şi incapacitatea Guvernului său. Anul trecut, Curia şi Biserica au fost de acord ca Guvernul Monti să impoziteze mai mult imensele lor bunuri imobiliare, o premieră.

Pe de altă parte, anumiţi catolici ar fi vrut să se creeze un nou partid de factură catolică, diferit de fostul partid democrat-creştin, erodat de putere şi corupţie. Însă acest proces, cunoscut sub numele „de la Todi”, un oraş în centrul Italiei, a eşuat, din cauza lipsei de unitate şi a unor susţinători convinşi.

În plus, un studiu al cunoscutului Institut Eurispes arată că Biserica este tot mai puţin ascultată de către italieni pe tema opoziţiei sale radicale faţă de divorţ, schimbări în domeniul bioeticii, căsătoriei între persoane de acelaşi sex, avort şi eutanasie.

Politicienii par mai atenţi faţă de interesele Bisericii decât electoratul lor, notează Eurispes. De exemplu, proporţia italienilor care susţin anumite forme de eutanasie în situaţi de suferinţă extremă a crescut de la 50,1%, în 2011, la 64,6%, în 2012.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Antrenor nou pentru FCU Craiova! Pus de Mititelu să semneze condica, a revenit a patra oară la club
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Ce fac românii ca să cheltuie mai puțin în vacanțele de pe litoral. Obiceiul care a devenit tot mai răspândit după valul de scumpiri
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Mirabela Grădinaru și-a depus declarația de avere! Ce deține de fapt cuplul prezidențial
stirilekanald.ro
Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România