Vechimea în muncă s-a scumpit. Cât trebuie să plătească românii pentru un stagiu complet de cotizare

Majorarea salariul minim de la 1 octombrie 2023 a modificat și suma pe care o vor plăti cei care vor să își cumpere vechime în muncă.
Alina Costache
17 feb. 2024, 12:45
Vechimea în muncă s-a scumpit. Cât trebuie să plătească românii pentru un stagiu complet de cotizare
Vechimea în muncă s-a scumpit de la 1 octombrie. Cât trebuie să plătească românii pentru un stagiu complet de cotizare

Guvernul a prelungit perioada în care românii din țară sau din străinătate pot cumpăra vechime în muncă pentru a-și completa stagiul minim de cotizare necesar pensionării pentru limită de vârstă.

Citește și: Care români pot ieşi la pensie la 60 de ani fără penalizări. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească

Vechimea în muncă s-a scumpit de la 1 octombrie

Persoanele care nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare pot cumpăra vechime în muncă până la 31 decembrie 2024. Decizia a fost luată la finalul ședinței de Guvern din 31 august. De la data de 1 octombrie 2023 salariul minim brut a fost majorat de la 3.000 lei, la 3.300 lei, rezultă că și contribuția la sistemul public de pensii a crescut de la 750 lei pe lună la 825 lei pe lună.

Concret, începând din 1 octombrie 2023, persoanele interesate să cumpere vechime vor plăti:

  • 9.900 lei pentru un an
  • 19.800 lei pentru doi ani
  • 29.7000 pentru 3 ani
  • 39.600 lei pentru 4 ani
  • 49.500 lei pentru 5 ani
  • 59.400 lei pentru 6 ani

„Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare. Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25%. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la Casa teritorială de Pensii personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, cu cartea de identitate sau paşaport, după caz. Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024”, a declarat ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu.

Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

Până la jumătatea lunii august, la nivel naţional, au fost încheiate 28.516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă, adică achiziționare de vechime, pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei, a mai explicat ministra.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii.

„Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei”, potrivit CNPP.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Totodată, Legea nr. 263/2010 a fost completată cu un nou articol, care prevede că adeverințele eliberate de angajatori sau de către deținătorii legali de arhive, precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare se certifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.

Ordonanța de urgență adoptată de Executiv prevede și prelungirea termenului de valabilitate al avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este 1 septembrie 2023. Așadar, locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 se consideră locuri în condiții deosebite, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă, potrivit adevărul.ro

Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărârea Guvernului, se mențin în aceleași condiții.

Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Stagiul complet de cotizare în cazul femeilor creşte de la 28 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare în cazul bărbaților creşte de la 33 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Citește și: Vești bune pentru vârstnici! Pensiile care cresc cel mai mult după recalculare. Ce sa ia, de fapt, în calcul, pentru o pensie mai mare

 

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Cine a făcut, de fapt, rochia purtată de soția lui Radu Drăgușin, Ioana. Surpriza e mare
Capital.ro
Călin Georgescu a sunat mobilizarea. Românii care îl susțin știu acum ce au de făcut: „Flăcări vii!”
Playtech.ro
Principalele schimbări privind acordarea concediilor medicale în 2026. Ce drepturi se pierd și ce obligații apar
Adevarul
Cine sunt pasagerii avioanelor numiți „păduchi de poartă”. Fenomenul vizibil în aproape orice aeroport care îi exasperează pe ceilalți călători
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Bani pentru românii care vor o familie! Se dau 15.000 lei
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil