Ce venit lunar îți trebuie în 2026 pentru a cumpăra un apartament de 70.000 de euro prin programul „Noua Casă”

Programul guvernamental Noua Casă nu mai reprezintă soluția accesibilă de altădată pentru tinerii care vor să își cumpere o locuință. Creșterea dobânzilor și scumpirea apartamentelor au făcut ca plafonul de 70.000 de euro să devină aproape imposibil de găsit chiar și în orașele mici.
Marius Gherghe
11 mai 2026, 18:48
Ce venit lunar îți trebuie în 2026 pentru a cumpăra un apartament de 70.000 de euro prin programul
Ce venit lunar îți trebuie în 2026 pentru a cumpăra un apartament de 70.000 de euro prin programul "Noua Casă"

Prin programul Noua Casă, statul a alocat în 2026 un buget de 500 de milioane de lei, dar numărul celor interesați este în continuă scădere. Datele arată și o scădere puternică a interesului pentru program: dacă în 2020 existau peste 16.000 de beneficiari, anul trecut numărul acestora a ajuns la puțin peste 400.

La Suceava, Eduard, un tânăr căsătorit și tată al unei fetițe de doi ani, spune că programul este una dintre puținele șanse pentru familiile aflate la început de drum, datorită avansului redus de doar 5%. „Sunt foarte interesat de programul ăsta, deoarece este o şansă unică. Cel puţin pentru tineri, la inceput, pentru tineri, pentru familie”, a spus Eduard, livrator, pentru Observator.

Totuși, găsirea unei locuințe care să se încadreze în plafonul impus de stat a devenit extrem de dificilă. Agenții imobiliari susțin că apartamentele construite în anii ’70-’80, aflate la etaje intermediare, ajung deja la prețuri între 75.000 și 90.000 de euro, chiar și în orașele mai mici.

„Dacă vorbim de un apartament într-un bloc ’70 sau ’80 anul construcţiei, etaj intermediar, ne raportăm la un preţ de 75-90 de mii de euro. Practic, proiectul acesta, Noua Casă avantajează mult mai mult localităţile mai mici”, a afirmat Lavinia Cristea, reprezentanta unei agenții imobiliare.

Citeşte şi: Programul Rabla 2026 favorizează mașinile produse în Europa. Dacia Spring riscă să fie exclusă!

Specialiștii în credite atrag atenția că principalul avantaj al programului rămâne avansul redus, însă dobânzile variabile au crescut semnificativ în ultimii ani. În prezent, dobânda pentru Noua Casă depășește 7,5%, fiind calculată pe baza IRCC și a marjei băncii. Astfel, pentru achiziția unui apartament de 70.000 de euro printr-un credit pe 30 de ani, un solicitant trebuie să aibă astăzi un venit lunar de aproximativ 5.700 de lei net. Spre comparație, în 2015 era suficient un salariu de circa 3.500 de lei pentru același tip de împrumut. Rata lunară pentru un credit prin programul „Noua Casă” ajunge la aproximativ 2.528 de lei, în timp ce pentru un credit ipotecar standard rata ar fi de aproximativ 1.685 de lei. Diferența este influențată de avansul mai mic cerut prin programul guvernamental.

„Diferenţa procentuală între creditul Noua Casă şi creditele ipotecare, undeva la 2,5 – 3%. Degeaba ai un avans mic, dacă rata este mare”, a spus Camelia Grădinadiu, consultant bancar.

Citeşte şi: Cum își controlează Gabriela Cristea poftele alimentare după tratamentul pentru obezitate. „Mă gândesc la un croissant de o lună de zile”

În București, suma de 70.000 de euro mai este suficientă, în multe cazuri, doar pentru o garsonieră. De exemplu, într-un ansamblu rezidențial din sudul Capitalei, o garsonieră de 32 de metri pătrați, într-un bloc nou, costă 69.500 de euro. Dezvoltatorii imobiliari spun că majorarea TVA-ului a contribuit suplimentar la depășirea pragului impus de program, iar consultanții financiari consideră că plafonul de 70.000 de euro ar trebui actualizat pentru a reflecta realitatea actuală a pieței.

„Dacă era TVA-ul de 9%, era până în 65 de mii de euro. Deci cu siguranţă am fi avut mai multe locuinţe. Avem locuinţe la 60 de mii de euro plus tva, dar dacă adăugăm tva-ul, depăşesc pragul de 70 de mii de euro”, a spus Alexandru Costache, manager proiecte rezidenţiale.

Pentru locuințele care depășesc această valoare și ajung până la 140.000 de euro, avansul necesar este de 15%, similar unui credit ipotecar obișnuit.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?