VERDICT în cazul morţii lui Amy Winehouse. Află de ce a murit artista

Justiţia britanică a confirmat, marţi, că decesul cântăreţei Amy Winehouse a fost unul accidental, cauzat de abuzul de alcool, după o reexaminare a probelor, iniţiată după descoperirea unui viciu de procedură săvârşit în timpul anchetei iniţiale.
Romania TV
08 ian. 2013, 14:42
VERDICT în cazul morţii lui Amy Winehouse. Află de ce a murit artista

 Artista britanică, decedată la vârsta de 27 de ani, în iulie 2011, avea în organism, în momentul decesului, o concentraţie de alcool de peste cinci ori mai mare decât limita legală, adică 416 miligrame de alcool la un decilitru de sânge, au anunţat, marţi, anchetatorii britanici.

În octombrie 2011, Suzanne Greenaway, medicul legist însărcinat cu anchetarea circumstanţelor în care a murit celebra cântăreaţă, a anunţat că artista britanică a decedat accidental, din cauza unei absorbţii puternice de alcool după o perioadă de abstinenţă.

Însă aceste concluzii au fost reexaminate, după ce s-a constatat existenţa unui viciu de procedură. Suzanne Greenaway nu avea o vechime de cel puţin cinci ani – cerută în Marea Britanie – pentru a se ocupa de o astfel de anchetă, fapt care a obligat-o să demisioneze în noiembrie 2011.

Ea a fost numită în acest post de soţul ei, Andrew Reid, care este tot medic legist. Andrew Reid a fost nevoit la rândul lui să demisioneze în decembrie 2011, după lansarea unei proceduri disciplinare împotriva lui.

Marţi, Shirley Radcliffe, medicul legist însărcinat cu reexaminarea concluziilor anchetei iniţiale, a ajuns la concluzia că Amy Winehouse a murit într-adevăr din cauza unui „abuz toxic de alcool”, adăugând că artista avea în sânge „o concentraţie de alcool care este adeseori asociată cu decesul”.

Ea a precizat că artista „băuse din iniţiativă proprie mult alcool” şi că „două sticle goale de votcă se aflau pe covor” atunci când a fost descoperită moartă în patul ei, în apartamentul pe care îl avea în cartierul Camden în nordul Londrei.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri.

Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, „Frank” şi „Back to Black” – recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, „Back to Black” a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul „21” al cântăreţei Adele.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Valentin Ţicu, transfer surpriză în SuperLiga după plecarea de la Dinamo! A fost prezentat oficial. Update
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 1 iulie. Unde alimentezi cel mai ieftin la început de lună
Playtech.ro
Prima scumpire a motorinei după expirarea reducerii accizei. Cât plătești în plus pentru un plin, în funcție de rezervorul mașinii
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Ilfov, în urma furtunii de marți seară. Un copac a căzut peste mașina în care se afla
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Horoscop 1 iulie 2026. Luna începe cu surprize uriașe! O zodie primește vestea pe care o aștepta de mult, iar alta trebuie să ia o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?