Verificări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a determina de ce preţurile poliţelor RCA au crescut, deşi sunt plafonate prin lege

Decizia de plafonare a tarifelor RCA a fost luată de stat în luna martie 2023, în urma falimentului Euroins, pentru a preveni explozia prețurilor. Plafonarea a fost stabilită la nivelul tarifelor de primă practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și a fost prelungită în mod repetat.
Filip Stan
23 iul. 2024, 21:18
Verificări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a determina de ce preţurile poliţelor RCA au crescut, deşi sunt plafonate prin lege

După un an de la implementarea plafonării prețurilor RCA, prima medie RCA a crescut cu 11%, ajungând la 2.158 de lei pentru persoanele juridice și cu 17%, atingând 1.079 de lei pentru persoanele fizice, conform datelor prezentate marți de ASF.

Începând cu 1 ianuarie 2024, aceste prețuri sunt plafonate la același nivel, cu posibilitatea unei creșteri de până la 6,8%, corespunzătoare ratei inflației. Totodată, comisioanele de distribuție ale brokerilor au fost limitate la un maximum de 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție.

În primele trei luni ale anului 2024, prețurile RCA au înregistrat o creștere semnificativă, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru firme, prima medie anualizată atingând 1.386 de lei. Aceasta reprezintă o creștere de 18% comparativ cu perioada similară din 2023, în pofida plafonării tarifelor care a fost instituită încă din martie anul trecut. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) investighează aceste creșteri pentru a identifica eventuale nereguli, dar consideră că, pentru moment, creșterea este obiectivă și conformă cu reglementările legale, „cel puțin până la proba contrarie”.

Întrebat de jurnaliști despre motivele creșterii prețurilor RCA, Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF responsabil de sectorul asigurărilor, a explicat factorii care au contribuit la această majorare. „În privința factorilor care au determinat creșterea acestor tarife, ar trebui avute în vedere, în primul rând, că înainte de plafonare rata combinată era subunitară, deci asigurătorii erau pe pierdere din RCA. Nu poți să lucrezi numai în pierdere, trebuie ca nivelul veniturilor să-ți acopere cheltuielile. Al doilea factor care a fost obiectiv a fost determinat de inflația daunelor care a ajuns la 20,5% – cu alte cuvinte, costurile cu despăgubirile pentru vătămări corporale și plata reparațiilor”, a declarat Mititelu.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Şeful Casei de Pensii, anunţul momentului pentru 3 milioane de seniori. Bucurie mare pentru cei cu stagiu de cotizare de 25 de ani

El a adăugat că „s-a creat un spațiu de creștere pentru asigurători – la începutul lui ianuarie 2024 a fost actualizat tariful maximal cu 6,8% și pe partea cealaltă e de remarcat și plafonarea comisionului de distribuție pentru brokeri la 8%. În plus, până în martie anul trecut, contribuțiile asigurătorilor la FGA și BAAR erau la 1,5%, iar după au fost majorate și au fost introduse și alte contribuții speciale. Toate aceste elemente au contribuit la ajustarea tarifelor”.

Un aspect important pe care ASF îl verifică este modul în care a fost realizată această creștere a tarifelor. „Întâi a fost ajustarea de 6,8%, deocamdată asta este concluzia până la finalizarea unor verificări și faptul că toți asigurătorii și-au setat și o marjă de negociere, discount, care a fost destul de generoasă, care a permis să ofere noi prețuri la reînnoire. Aveau discounturi de 20-40% pe diverse segmente de clienți care au fost la 10 sau 20% și astfel a crescut prețul. Noi facem verificări pentru a confirma sau identifica alte probleme, dar deocamdată nu am găsit alte elemente. Această creștere este obiectivă și s-a realizat într-un cadru corespunzător reglementărilor în vigoare, cel puțin până la proba contrarie”, a spus Mititelu.

Gradul de concentrare al pieței RCA se menține ridicat pentru primii asigurători din top și în primul trimestru al anului 2024. Primele trei societăți de asigurare cumulau aproximativ 60% din portofoliul de asigurări RCA din România. Cu toate acestea, se observă o diminuare a gradului de concentrare comparativ cu perioadele anterioare, având în vedere dinamica subscrierilor sucursalelor prezente pe piața locală, care dețineau cumulat o cotă de 16,6% în primul trimestru din 2024.

Citeşte şi: Alți 10 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 vor fi dați în folosință săptămâna viitoare. Va lega DN4 de Autostrada A2

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Calendarul admiterii la liceu în 2027 a fost modificat. Când are loc repartizarea computerizată
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte