Vero Căliman, amintiri dureroase din copilărie. Confesiuni despre pierderea tatălui la o vârstă fragedă: „La înmotmântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă”

Vero Căliman a transmis un mesaj tulburător și emoționant despre momentul care i-a schimbat perspectiva asupra anumitor lucruri. Actrița a dezvăluit cum se simte să-ți pierzi tatăl pentru totdeauna, din perspectiva unui copil, și ce rană adâncă îți poate lăsa acest lucru în suflet, zeci de ani mai târziu.

Relația pe care actrița a avut-o cu tatăl ei a fost una extrem de apropiată, astfel că dispariția lui a fost un șoc greu de perceput pentru un copil atât de mic.

Citește și: Gest tulburător făcut de Eugen Cristea pentru Cristina Deleanu, la nouă luni de la moartea actriţei. Cum îşi comemorează  soţia

În ziua înmormântării, după cum spune chiar ea, nu a reușit gravitatea momentului, iar pentru ea a fost un prilej de bucurie pentru că era înconjurată de foarte mulți oameni.

Alte articole

Gabi Tamaş face dezvăluiri cutremurătoare despre relaţia cu tatăl său. „Vreo jumătate de oră începeam să îl înjur!”

Dimitris Maronitis, grecul mort în accidentul din România, își pierduse tatăl pe același drum: „A crescut orfan de la 12 ani”

A doua zi, când și-a văzut mama plângând, și-a desenat mustăți pentru a-i ridica moralul mamei sale. Actrița a dezvăluit că a simțit că trebuie să devină un „clov” din dorința de a fi văzută, pentru că nu înțelegea că, de fapt, cei din jur nu o respingeau, dar durerea era prea mare pentru ei pentru a-i da atenția dorită.

„Așa se naște un clovn. Prima oară m-am simțit invizibilă la înmormântarea tatălui meu. Aveam aproape 7 ani. Eram un copil fericit. Vacanțele erau fabuloase alături de familia mea cu toți cei 30 de verișori. Tatăl meu era cel mai amuzant prieten al meu.

Duminica stăteam amândoi cu furculițele în mână și băteam în masă ca să o convingem pe mama să ne lase la o halva. Când nu ne ieșea, dansam pe picioarele lui până trebuia să-mi schimb toate hainele. Momentele mele cu tata au fost scurte. Dar intense.

La înmormântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă: curtea era plină de oameni, de verișori, de vecini. Mai târziu am aflat că era atât de multă lume pentru că era foarte iubit. Când aveam nevoie de o pauză de joacă, o căutam pe mama. Sau pe sora mea. Sau pe mătuși. Nimeni nu se putea uita la mine. Toți mă trimiteau înapoi afară, la joacă. Am început să simt că ceva e în neregulă.

Pe drumul spre cimitir m-am ținut strâns de mâna mamei. La un moment dat am văzut un cuib de berze. O familie întreagă, mare și puternică. „Uite, mama, berzele!” Am tras de mâna ei de mai multe ori. Parcă nu mă auzea. Nu am înțeles ce am făcut greșit. Doar că, dintr-odată, parcă nu mai existam.

A doua zi, când am auzit-o din nou pe mama plângând, am decis să intervin serios. Am luat dermatograful mătușii și m-am machiat pe toată fața. Mi-am desenat mustăți de om și de pisică în același timp. Am început să cânt și să dansez exact cum mă învățase tata. Au început să râdă în hohote. Și m-am simțit din nou primită. „Fată, lumea plânge aici și ție îți arde de giumbușlucuri.” „Ai ce? Eu nu mai am voie să mă distrez?”  Atunci nu știam că adulții erau prăbușiți. Că tăcerea lor era durere, nu respingere. Un copil nu știe să citească doliul. Citește doar lipsa de răspuns. Și, când nu primește privire, inventează una. Așa se naște un clovn. Nu din dorința de spectacol, ci din dorința de a rămâne văzut”, a transmis Vero Căliman, pe pagina personală de Facebook.

Citește și: Cum se simte Mira după despărțirea de Levi Elekes: „Am și suferit, am plâns, dar acum sunt bine. Să vină Făt-Frumos”