Veste BOMBĂ despre ANDREEA BĂLAN. S-a întâmplat la peste 2 LUNI de la PROBLEMELE de la A DOUA NAŞTERE

Andreea Bălan a urcat, în sfârşit, pe scenă, pentru prima dată după problemele pe care le-a avut după cea de-a doua naştere. Cântăreaţa s-a declarat fericită pentru reîntâlnirea pe care a avut-o cu fanii.
Filip Stan
05 mai 2019, 14:43
Veste BOMBĂ despre ANDREEA BĂLAN. S-a întâmplat la peste 2 LUNI de la PROBLEMELE de la A DOUA NAŞTERE

Andreea Bălan a avut primul concert, sâmbătă serară, după ce ce a trecut peste problemele de la a doua naştere, când a suferit şi un stop cardio-respirator.

S-a aflat! Câţi bani a câştigat Andreea Bălan de la YouTube după ce s-a filmat în spital

„Am ajuns la Cluj şi diseară la ora 20 cânt la Dej după 4 luni de pauză. Abia aştept să urc pe scenă şi să performez cu band-ul meu, fetele mele & Petriso”, a fost mesajul transmis de Andreea Bălan, sâmbătă, înainte de concert.

„Mi-am luat porţia de adrenalină şi de serotonină. M-am simţit minunat să fiu pe scenă din nou după 4 luni de pauză. Mulţumesc pentru aplauze, Dej”, a scris Andreea Bălan după ce a cântat iar în faţa fanilor.

Andreea Bălan, PIERDERI URIAŞE din cauza problemelor de sănătate. CÂŢI BANI încasa vedeta pentru UN CONCERT

Andreea Bălan a suferit un stop cardio respirator pe masa de operație în timp ce aducea pe lumea a doua ei fetiţă, pe 4 martie 2019. Conform biletului de externare, în timpul cezarienei a intervenit o bradicardie severă (scăderea frecvenței cardiace sub 60 bătăi pe minut) și i s-a făcut masaj cardiac. Vedeta a fost operată în aceeași zi de embolie amniotică, iar la trezire a suferit pierderi de memorie și era dezorientată.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Noi detalii despre cazul fotbalistului de la Rapid, găsit fără viață! Ce ar fi făcut Andrei Petrache în ziua dispariției
Fanatik.ro
Adevărul despre distrugerea relației Săpunaru – Niță. Idolul Giuleștiului lovește, de fapt, în patronul Rapidului, Dan Șucu!
Capital.ro
Ajutorul pentru transport. Ce trebuie să știe beneficiarii despre cardul de carburant și de la ce benzinării pot face alimentarea
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un român se află printre victimele incidentului feroviar din Spania
iamsport.ro
Cutremurător! A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: 'A fost foarte greu'
MediaFlux
Focuri de armă lângă locuința premierului Luca Niculescu. Poliția Capitalei a intervenit de urgență
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT