VESTE BUNĂ. Află unde ne vom putea plăti AMENZILE, simplu şi rapid

Plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată şi se va face într-un cont unic, urmând să fie realizată o bază comună cu Ministerul de Interne, a anunţat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.
Filip Stan
08 ian. 2015, 16:40
VESTE BUNĂ. Află unde ne vom putea plăti AMENZILE, simplu şi rapid

Vâlcov a arătat că există deficienţe de evidenţă a plăţilor amenzilor, a căror recuperare este în acest moment în responsabilitatea autorităţilor locale, iar realizazrea unui cont unic de plată şi centralizarea acestora ar duce la evitarea unor situaţii în care contribuabilii sunt nevoiţi să achite de mai multe ori aceeaşi sumă.

Ministrul Finanţelor a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Victor Ponta, mai multe proiecte ale ministerului în acest an, printre care se numără modificarea legilor finanţelor publice şi finanţelor publice locale, precum şi a legii privind prevenirea şi combaterea evazunii fiscale, potrivit Mediafax.

Totodată, Ministerul Finanţelor va dezvolta un program informatic privind angajarea şi utilizarea resurselor bugetare la fiecare instituţie publică şi un normativ de cost aplicabil tuturor instituţiilor din România, care va duce la o reducere cu 10-20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii.

Vâlcov a reamintit şi de propunerile privind înfiinţarea unei bănci de dezvoltare în cadrul Eximbank, loteria bonurilor fiscale şi acceptarea plăţilor prin card prin trezoreria statului. Ministrul Finanţelor a anunţat extinderea programului „Prima Casă”, suplimentarea fondurilor alocate şi lărgirea cadrului de aplicare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT