Veşti bune pentru şoferi. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care simplifică plata amenzilor contravenţionale

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege elaborat de UDMR, care simplifică procedura achitării amenzilor contravenţionale, creând un avantaj semnificativ atât pentru şoferi, cât şi pentru autorităţile locale.
Filip Stan
03 nov. 2021, 17:43
Veşti bune pentru şoferi. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care simplifică plata amenzilor contravenţionale

Propunerea legislativă care permite simplificarea procesului achitării amenzilor contravenţionale primite de şoferi a fost aprobat marţi de Camera Deputaţilor cu 307 de voturi „pentru”, iar un deputat nu a votat.

„Legea adoptată astăzi permite conducătorilor să achite amenzile contravenţionale într-un cont unic, deschis în scopul încasării acestor amenzi, astfel nefiind necesară trimiterea confirmării plăţii către agenţi constatatori din cadrul organelor de poliţie. De asemenea, autorităţile locale sunt scutite de perceperea penalităţilor”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului deputaţilor UDMR, după încheierea votului final, conform comunicatului de presă al Uniunii.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 307 de voturi „pentru”, iar un deputat nu a votat.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare, în sensul instituirii unei derogări  de la dispoziţiile art.20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în cazul contravenţiilor care fac obiectul sistemului pilot, constatate în acelaşi timp cu alte contravenţii prevăzute de legi speciale şi aplicate aceleiaşi persoane, să se întocmească procese verbale distincte.

Potrivit unui amendament admis din raportul comisie de specialitate, „prin derogare de la art. de la art.20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.

Iniţiatorul propunerii legislative a explicat că autorităţile locale au avut dificultăţi în recuperarea amenzilor, iar atunci când bugetul anual a fost alocat, din cauza sumelor neîncasate, a scăzut semnificativ sprijinul financiar de la bugetul de stat. Prin această propunere legislativă am reuşit să găsim o soluţie la această problemă şi să simplificăm procedura achitării amenzilor contravenţionale, potrivit News.ro.

Legea adoptată miercuri, decizional, de către Camera Deputaţilor va intra în vigoare după ce va fi promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Criză fără precedent în România, de Crăciun. Carnea de porc ar putea lipsi de pe masa de sărbători

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Datoria României a explodat, investițiile în sport lipsesc cu desăvârșire. Adevăratul motiv pentru care naționala nu se mai califică la Cupa Mondială
Capital.ro
Cum poți deveni asigurat la sănătate dacă nu ai un loc de muncă. Codul fiscal stabilește suma pe care trebuie să o plătești pentru CASS în 2026
Playtech.ro
Insula din România la care ajungi în mijlocul unei stațiuni celebre. Ascunde o comoară istorică
Adevarul
„Ne batem pe locuri care nu există”. Drama profesorilor care dau Titularizarea an de an doar ca să rămână suplinitori
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Fostul căpitan de la FCSB a dat cărțile pe față: ”Am băut alcool ca să-mi suprim emoțiile”
MediaFlux
Cerere gratuită de informații privind pensia. Tot mai mulți români folosesc aplicația de la ASF
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România