Veşti bune pentru tăticii care intră în concediu pentru naşterea copilului

Taţii ar putea beneficia de un concediu prelungit pentru naşterea copilului. Totul face parte dintr-un proiect de lege ce urmează să fie dezbătut în Parlament.
Filip Stan
06 iul. 2015, 10:31
Veşti bune pentru tăticii care intră în concediu pentru naşterea copilului

Mai mulţi senatori propun ca perioada concediului de care beneficiază tăticii când li se naşte un copil să crească de la cinci la zece zile. Totul se va întâmpla în primele două luni de la naşterea copilului. Iniţiatorii proiectului de lege spun că astfel tăticii ar avea mai mult timp pentru a depune toate actele administrative odată cu naşterea bebeluşului. Cei 11 senatori PNL şi un senator independent susţin că astfel de proceduri pot ajunge până la două luni şi pot aduce pagube materiale părinţilor.

Acest concediu paternal se ia la cerere. Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat în Parlament.

Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul angajatorului şi reprezintă salariul pentru perioada respectivă.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat joi, la România TV, că proiectul de lege prin care va fi eliminat plafonul de 3.400 de lei până la care se acordă indemnizaţia de creştere a copilului va fi înaintat în toamnă Parlamentului.

Ministerul Muncii vrea să elimine plafonul de 3.400 de lei, valoarea maximă pe care o pot primi mamele aflate în concediul de maternitate. Prevederea este inclusă într-un proiect de lege ce va fi depus, în acest an, la Parlament.

„Lucrăm la un pachet integrat pentru suportul acordat familiilor şi copiilor. Acest pachet se va regăsi într-un proiect de lege pe care îl vom înainta Parlamentului în toamnă şi sperăm, ca prin adoptarea acestei legi să eliminăm plafonul de 3.400 de lei care in prezent funcţionează pe perioada acordării indemnizatiei pentru cresterea copilului, începând cu ianuarie 2016.

Aceasta este una dintre măsuri, eliminarea plafonului maxim de 3.400 de lei. De asemenea vrem ca, pe perioada concediului de maternitate de 18 săptămâni,  indemnizaţia să fie egală cu media salariilor avute de mămică în ultimele 12 luni”, a anunţat Rovana Plumb, la România TV

CITEŞTE ŞI Veste BUNĂ pentru mame. Ce se întâmplă cu indemnizaţia pentru creşterea copilului

 Ministerul Muncii a lansat, pe 22 mai, în dezbatere publică, un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2010.

Conform propunerii elaborate de Ministerul Muncii, „în situația persoanelor care realizează venituri din mai multe activități, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului se acordă pe baza documentelor doveditoare privind suspendarea a cel putin uneia dintre activități”. 

Proiectul stabileşte totodată că persoanele care vor să beneficieze de concediu şi indemnizaţie nu pot avea venituri mai mari de 3.000 de lei anual.

CITEŞTE ŞI PROIECT Ministerul Muncii. NOI REGULI pentru a beneficia de concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi