Veşti proaste. BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a încetinirii economice din zona euro, şi a avertizat că două din cele 29 de ţări monitorizate, Ungaria şi Slovenia, vor intra în recesiune.
Romania TV
24 ian. 2012, 12:16
Veşti proaste. BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României

În precedentul raport privind perspectivele ţărilor în care operează BERD, din octombrie, banca a înrăutăţit puternic estimarea de creştere economică a României, de la 3,8% la 1,1%.

 

„Până recent, economia României se afla pe drumul de a înregistra o creştere economică robustă în acest an, după o recuperare modestă anul trecut. Încetinirea economică din zona euro are deja un impact semnificativ de atenuare asupra exporturilor României, iar o continuare a înrăutăţirii este probabilă în lunile următoare”, se arată în raportul BERD.

 

Criza din Grecia afectează economia românească mai ales pe canalul bancar, în timp ce sprijinul continuu din partea FMI oferă o protecţie importantă.

 

Pentru regiunea în care operează, incluzând state din Asia Centrală, BERD se aşteaptă la un avans economic de 3,1% în acest an, uşor mai redus faţă de prognoza anterioară de 3,2% şi bazat pe presupunerea că nu va avea loc o agravare puternică a crizei din zona euro.

 

Încetinirea economică din ţările în care activează BERD se datorează în mare parte creşterii economice semnificativ mai slabe în Europa de Sud-Est, expusă în mod deosebit la problemele din zona euro. Mai multe ţări din regiune vor intra în recesiune în acest an, estimează analiştii băncii. Creşterea economică încetineşte şi în Europa de Est şi Caucaz, în timp ce Rusia şi Comunitatea Statelor Independente, mai puţin integrate cu Europa de Vest, vor continua probabil să înregistreze rate de creştere „respectabile”, presupunând că preţurile la materii prime se menţin ridicate.

 

Pentru Europa de Sud-Est, din care face parte şi România, BERD a înrăutăţit estimarea de creştere a PIB de la 1,6% la 1%. Scăderea de 0,6 puncte procentuale este de două ori mai amplă decât în cazul României.

 

Dintre cele şapte state din regiune, doar Albania a înregistrat o îmbunătăţire, modestă, a perspectivei economice, de la 1% la 1,2%. Pentru Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia banca a înrăutăţit prognoza economică cu 0,6-1,8 puncte procentuale. Bulgaria va avea o creştere de 1,2% în acest an, iar Serbia de 1,1%.

 

În Europa Centrală şi ţările baltice, banca a modificat avansul economic de la 1,7% la 1,4% pentru acest an. Două ţări din regiune, Ungaria şi Slovenia, vor înregistra scădere economică în acest an, potrivit BERD.

 

Economia Ungariei se va contracta cu 1,5%, iar cea a Sloveniei cu 1,1%. Anterior, instituţia financiară anticipa un avans economic de 0,5% pentru ambele state.

 

Estonia (creştere de 2,6%), Letonia (2,6%) şi Lituania (2,3%) au cele mai bune perspective din Europa Centrală şi regiunea Balticii, urmate de Polonia (2,3%) şi Slovacia (1,3%). Polonia, Letonia şi Slovacia au înregistrat chiar uşoare revizuiri pozitive ale prognozelor economice, de 0,1-0,2 puncte procentuale, în timp ce pentru Lituania şi Estonia au fost menţinute datele precedente. Regiunea include, potrivit BERD, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

 

Dintre cele 29 de state incluse în raport, BERD a înrăutăţit estimările de creştere economică pentru 13 state, le-a îmbunătăţit pentru 8 şi a menţinut datele anterioare pentru restul de 8 ţări. Mongolia va înregistra cea mai mare creştere economică, de 14%, urmată de Azerbaidjan cu 10%, în timp ce Ungaria va avea cea mai slabă evoluţie, cu o contracţie de 1,5%.

 

FMI estimează o creştere economică de 1,75-2,25% pentru România anul acesta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT