Vestul Europei, devastat de furtunile Ciara şi Sabine. Vântul a suflat în Marea Britanie cu peste 140 de kilometri pe oră

Europa este afectată de două furtuni puternice. În Nord-Vestul continentului, furtuna Ciara face prăpăd. În Marea Britanie și Franța, mai multe zboruri și curse feroviare au fost anulate, iar feriboturile care fac legătura între cele două țări au fost suspendate. În Nordul Europei, în Norvegia și Germania o altă furtună puternică, Sabine, a adus ninsori puternice, polei și risc crescut de avalanșe.
Romania TV
10 feb. 2020, 08:17
Vestul Europei, devastat de furtunile Ciara şi Sabine. Vântul a suflat în Marea Britanie cu peste 140 de kilometri pe oră

Furtuna Ciara a făcut ravagii în Marea Britanie, unde a adus ploi torenţiale şi vânt care a atins la rafală peste 130 de kilometri pe oră.

 

Din cauza vremii extreme, traficul aerian din Regat a fost dat peste cap.  

Sute de curse feroviare au fost anulate sau au înregistrat întârzieri. În Anglia şi Ţara Galilor, mai mujlte râuri s-au revărsat după ce a plouat într-o zi cât într-o lună.

De asemenea, feriboturile dintre Franţa şi Anglia au fost suspendate.

În Franța, 42 de departamente au fost plasate în stare de alertă portocalie, autoritățile lansând avertismente către populație să evite călătoriile de coastă și în vecinătatea mării.

În nordul continentului o altă furtună face ravagii. În Norvegia și Germania, furtuna Sabine a venit cu ninsori puternice, polei, ceaţă, risc de avalanşă.

Zboruri anulate pe aeroportul din Sibiu din cauza furtunii Sabine

Două curse, pe ruta Sibiu – München şi retur, au fost anulate din cauza furtunii Sabine din Germania, au anunţat luni reprezentanţii Aeroportului Internaţional Sibiu.

„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile – furtuna Sabine – care a perturbat duminică traficul aerian în Germania, cursele LH1667 Sibiu – München, programată pentru plecare la ora ,6,05 – 10.02.2020, respectiv LH1664 München – Sibiu, programată pentru sosire la ora 18,15 – 10.02.2020 au fost anulate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu, Alexandra Păcurar, conform Agerpres.

Pasagerii afectaţi au fost rerutaţi. 

Din cauza furtunii Ciara, Ministerul Afacerilor Externe a emis atenţionări de călătorie pentru cetăţenii români în Irlanda şi Olanda.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT