Viaţa la ţară: povestea unei familii cu patru copii care a dat agitaţia Capitalei pe liniştea Maramureşului: „Muncim de dimineață până noaptea: magia constă, însă, în felul în care respirăm, ne hrănim, ne trăim viaţa”

Nu mulţi sunt cei dispuşi să dea confortul oferit de un oraş pe traiul la ţară, nu de puţine ori plin de neajunsuri. Alina Zorzini împreună cu soţul şi cei patru copii ai lor şi-au luat inima-n dinţi şi au făcut-o, iar acum, la patru ani distanţă de la momentul în care au decis să părăsească Bucureştiul, nu au nici cea mai mică urmă de regret. Dimpotrivă, simt că trăiesc mai mult ca niciodată.
Irina Dumitrescu
10 mai 2023, 08:43
Viaţa la ţară: povestea unei familii cu patru copii care a dat agitaţia Capitalei pe liniştea Maramureşului:

Viaţa la ţară e sinonimă cu munca de dimineaţă până seara. Dar Alina şi soţul ei s-au obişnuit cu ea şi nu li se mai pare greu. Lor şi celor patru copii nu li se mai pare greu nici măcar să străbată drumul de acasă până la şcoală, respectiv până la grădiniţă, drum, desigur, neasfaltat.

Viaţa la ţară: povestea unei familii cu patru copii care a dat agitaţia Capitalei pe liniştea Maramureşului

Alina povesteşte frecvent pe grupul de Facebook Mutat la ţară – viaţa fără ceas cum este traiul la țară pentru ea și pentru copiii ei. Iar pozele din Vişeu de Jos, domiciliul de mai bine de patru ani al familiei Zorzini, vorbesc de la sine.

„Nu pot cuprinde în imagini activitățile și muncile acestor luni de primăvară, aniversările celui mai mic și celui mai mare dintre cei 4 băieți ai noștri, nici oboseala dar nici satisfacția pe care ți-o dau natura și traiul la țară.

Maramureșul este un tărâm magic pentru noi, practic un nou acasă, strămutați deja de 4 primăveri de la București în vârful unui deal la Vișeu de Jos, un loc al libertății și al împlinirii sufletești, al adaptării continue și al descoperirii”, a scris Adina pe Facebook.

În ultimii ani, tânăra a postat periodic pe același grup mai multe actualizări legate de mutare. Aceasta a mărturisit că a început să crească păsări și se ocupă de grădinărit, iar cei mici sunt încântați de noua lor viață.

„Pentru orășenii-moroșenii de noi, a treia sau a patra primăvară pe deal a sosit cu o nouă pasiune – creșterea păsărilor – astfel, copiii sunt încântați, iar ouă avem din plin.

Citeste si Povestea celei mai bântuite clădiri din București! Mai multe suflete ar fi captive în interiorul acesteia

Grădinăritul, un capitol care pe mine mă pasiona deja – și pe unii dintre cei 4 copii cel puțin – se transformă de la an la an din agricultură clasică în permacultură fără sapă. Viața marelui oraș (București) este în urma noastră, prietenii, atât cei vechi cât și noi ne rămân aproape, orizontul arată clar și strălucitor din vârful unui deal (la Vișeu).

Celor care vă doriți experiența aceasta de viață, sincer vă spun – nu vă fie frică de necunoscut, viața la țară e o aventură care merită trăită din plin!”, a mai scris femeia, într-o altă postare.

Viaţa la ţară, sinonimă cu munca din zori până-n noapte: „Magia constă însă în felul în care respirăm, ne hrănim, ne trăim viaţa”

Adina recunoaşte că viața la țară presupune enorm de multă muncă, din zori până-n noapte, dar totul este atât de magic: „Magia constă însă în felul în care respirăm, ne hrănim, ne trăim viaţa„.

„Viața în vârf de deal moroșenesc, sfârșit de august, început de septembrie: nu numai că se poate, dar este atât de incredibilă și frumoasă această viață de zi cu zi în mijlocul naturii – cu toate greutățile ei, nu se compară cu nimic din ce-ar putea aduce vreodată marele oraș.

Am rămas și fără apă din cauza secetei, nici drumul până-acasă nu este chiar gata, facem curse zilnice de off-road spre Formula 1, în sus și-n jos pe deal cu toții băieții (doi la școală, doi la grădiniță), muncim de dimineață până noaptea: magia constă însă în felul în care respirăm, ne hrănim, ne petrecem viața sau pur și simplu o trăim.

Citeste si Oreste Teodorescu s-a mutat la țară. Cum arată casa în care locuiește acum: „Cu nici 60.000 de euro am ridicat-o”

Împreună și alături de noi prieteni de aici sau strămutați ca noi, schimbarea aceasta a fost cu siguranță o binefacere: am învățat să ne depășim aproape toate limitele și, învățăm încă zi de zi lucruri noi (majoritatea practice, câteva și spirituale) – unul dintre ele este că schimbarea începe cu noi”, a scris femeia pe grupul de Facebook dedicat mutatului la ţară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, glumă savuroasă cu gândul la Gigi Becali după România – Polonia 2-1: „Să nu-și audă vorbe”
Capital.ro
Pensionarea pentru limită de vârstă ascunde reguli mai puțin cunoscute. Prevederea din lege pe care multi o trec cu vederea
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Poprire pe conturi și locuințe. Cum găsește ANAF românii de rea credință
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România