Viaţa SECRETĂ a celui mai mare organism viu din lume VIDEO ULUITOR

Marea Barieră de Corali, cel mai mare organism viu din lume, i-a intrigat dintotdeauna pe oamenii de ştiinţă, pe de o parte, şi pe turişti, pe de altă parte. Însă, puţini ştiu ce se întâmplă cu adevărat sub ape în reciful de corali.
Romania TV
17 ian. 2014, 12:06
Viaţa SECRETĂ a celui mai mare organism viu din lume VIDEO ULUITOR

Un cercetător australian de la Universitatea din Queensland, Pim Bongaerts, nu s-a mulţumit cu imaginile surprinse în momentul în care se scufunda şi a venit cu ideea de a realiza un time-lapse care să surprindă viaţa secretă a coralilor, scrie BBC.

Folosind acest procedeu, care presupune efectuarea de multiple fotografii într-un anumit interval de timp, care apoi sunt comprimate într-o înregistrare video, Pim Bongaerts a putut prezenta lumii întregi imagini care surprind viaţa coralilor aşa cum se desfăşoară ea.

„M-am gândit că procedeul acesta poate fi de ajutor în documentarea acestor procese din viaţa coralilor. Putem vedea astfel cum doi corali se luptă între ei pentru spaţiu, cum unul dintre ei îl digeră pur şi simplu pe celălalt, sau cum se deplasează unii corali sau celelalte organisme care trăiesc în Marea Barieră de Corali”, a declarat Pim Bongaerts.

Pim Bongaerts spune că a folosit camere de luat vederi care au fost instalate pe fundul oceanului mai multe luni şi care surprindeau imagini la fiecare 15-20 de minute, astfel încât utilizând time-lapse-ul se poate observa cum decurge viaţa în adâncuri.

„Putem astfel să arătăm oamenilor cum se pot schimba coralii într-o perioadă relativ scurtă de timp”, a mai spus cercetătorul australian.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Surpriză uriașă înainte de finala Cupei Mondiale Spania – Argentina: cine va sta lângă Donald Trump în tribuna oficială. Relație tensionată între cei doi
Capital.ro
Rusia a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Kievului. Explozii puternice, incendii și victime în capitala Ucrainei
Playtech.ro
Prima eclipsă totală de Soare vizibilă în Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va fi vizibilă
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România