Vice PSD: Ce a spus Toader reflectă un mod de a conduce această ţară. Este inacceptabil

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat, marţi, pentru Mediafax, că afirmaţiile deputatului PDL Mircea Toader despre românii care au murit din cauza frigului sunt inacceptabile şi reflectă un mod de a gândi al PDL.
Romania TV
14 feb. 2012, 09:37
Vice PSD: Ce a spus Toader reflectă un mod de a conduce această ţară. Este inacceptabil

Chelaru a spus că este inacceptabil ca un om, cu atât mai mult un politician, să poată gândi şi vorbi în termenii folosiţi de Toader despre românii care au murit din cauza frigului în ultimele săptămâni.

„Ce a spus Mircea Toader reflectă un mod de a gândi, de a simţi şi de a trăi, de a conduce această ţară, pe care l-am resimţit cu toţii în ultimii ani. Văd că astfel de termeni au devenit o obişnuinţă la liderii PDL, pentru că şi Teodor Baconschi şi alţi lideri PDL au folosit recent apelative incalificabile la adresa românilor. Eu cred că astfel de persoane nu îşi merită calitatea de oameni, cu atât mai puţin de oameni politici, unii dintre ei având chiar soarta ţării în responsabilitate”, a declarat vicepreşedintele PSD.

Chelaru a afirmat că politicienii trebuie nu doar să fie bine pregătiţi profesional, dar şi să aibă repere morale şi să se gândească la binele celor care le-au încredinţat mandatul.

„Acest mod de exprimare a gândurilor arată că, în realitate, preocuparea faţă de oameni lasă de dorit, iar din acest punct de vedere PDL este campion”, a mai spus el.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni seară, într-o emisiune la Realitatea TV, referindu-se la românii morţi în ultima perioadă din cauza frigului, că doar unul dintre aceştia a decedat în maşină, iar restul „a băut şi a dormit acolo”.

În România au murit în total 74 de oameni prin hipotermie severă de la avertizarea de Cod galben de ger, emisă de meteorologi, până luni, majoritatea vicimelor fiind găsite în spaţii libere, şase dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul Sănătăţii.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Fostul internațional al României îl critică pe Ionuţ Radu: “Dacă făceam poze cu capul în jos, îmi dădea nea Ţiţi două palme!”. Exclusiv
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de apartamente. Au nevoie de adeverință de la asociația de proprietari
Playtech.ro
Transferurile în euro vor ajunge în cel mult 10 secunde. Ce reguli noi se aplică și ce comisioane vor plăti clienții
Adevarul
Iranul a lovit radarele sistemelor antirachetă ale SUA din Orientul Mijlociu
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolae, un bărbat de 57 de ani din Pitești, s-a stins în brațele medicilor, după ce i s-a făcut rău. Acasă îl aștepta o fiică
iamsport.ro
”Nu cred așa ceva!”. Fostul căpitan de la FCSB, reacție incredibilă când a auzit că Mirel Rădoi revine la echipa finanțată de Gigi Becali
MediaFlux
EXCLUSIV Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor. Termen extins pentru transferul dosarelor de pensii. Date oficiale de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj