Vicepremierul Dîncu: Programul „Prima Casă” va continua. Avansul ar putea să dispară pentru unele familii

Programul "Prima Casă" va continua și se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiții, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără să plătească un avans, a anunțat joi vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Filip Stan
10 nov. 2016, 11:11
Vicepremierul Dîncu: Programul

„În ceea ce privește programul ‘Prima Casă’, el va continua. Sperăm, după negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finanțe, să avem un buget începând de anul viitor de câteva ori mai mare, pentru că este cu adevărat un program de succes din ultimii ani și a reușit să performeze foarte bine din toți indicatorii. (…) Vom încerca să optimizăm acest proiect. (…) Poate este necesar să ne gândim un pic la condiții, să facem niște condiții de acordare a avansului, de exemplu, care să fie în corelație cu veniturile pe care le au familiile tinere. Pentru multe familii tinere, (…) 15% din valoarea unei locuințe este poate prea mult, este și greu de obținut un credit. Așa încât ne gândim la facilitarea acestor credite legate de ‘Prima Casă'”, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii, care are loc joi la MDRAP.

Potrivit lui Dîncu, ar trebui ca aceste avansuri să scadă și să fie în corelație cu veniturile tinerilor, care nu sunt foarte mari.

Citeşte şi: Veste bună pentru cei care nu-şi mai pot plăti ratele la casă. Aceştia nu vor mai fi daţi afară din locuinţe

„Și, eventual, inclusiv duratele să fie extinse, pentru ca să fie un acces mai ușor la locuințe sociale. (…) ‘Prima Casă’ este o formă, până la urmă, de a sponsoriza o locuință pentru tineri, deci are o dimensiune socială”, a spus Vasile Dîncu.

Întrebat dacă acest avans la „Prima Casă”, care este de 5%, ar trebui să scadă la 0%, el a răspuns că acest lucru va fi decis în funcție de analizele ce vor fi făcute.

„Chiar și 5% pentru unele familii, care nu pot obține un credit, este (o valoare — n.r.) foarte mare. În funcție de situație, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces și fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru”, a explicat vicepremierul, citat de Agerpres.

El a precizat că o anchetă socială poate să stabilească exact ce înseamnă venituri mici. „Intenția noastră este ca ceea ce sunt venituri mici (…) să fie luate în considerare ca și criteriu”, a arătat Dîncu.

Totodată, Vasile Dîncu a spus că Strategia Națională a Locuirii se află în dezbatere publică, urmând ca ulterior să se decidă schimbările legislative necesare.

„Vom revizui strategia și vom începe să discutăm după aceea asupra tacticilor și asupra schimbărilor legislative pe care ni le propunem împreună cu Ministerul de Finanțe, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, a mai spus viceprim-ministrul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România