Vicepreşedinte ALDE: Prietenul lui Coldea a încercat să preia conducerea şedinţei Camerei Deputaţilor

Deputatul Marian Cucşa, vicepreşedinte ALDE, spune că Marilen Pirtea, prietenul fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a încercat să preia miercuri conducerea şedinţei Camerei Deputaţilor.
Romania TV
05 dec. 2018, 16:21
Vicepreşedinte ALDE: Prietenul lui Coldea a încercat să preia conducerea şedinţei Camerei Deputaţilor

 

„Scandalul de astăzi din Camera Deputaților îmi ridică cel puțin un semn de întrebare. Opoziția a încercat pe toate căile să forțeze schimbarea de la conducerea Camerei Deputaților a domnilor Liviu Dragnea și Florin Iordache. Modul în care s-au derulat evenimentele pare să fie un plan bine ticluit. Totul părea un haos, până când deputatul PNL Marilen Pirtea a încercat să preia conducerea ședinței din Cameră”, susţine Marian Cucşa, într-un comunicat de presă.

„Pe scurt, după o pauză de consultări de 20 de minute, deputaţii au reluat şedinţa de plen, iar primul vorbitor care a mers la tribună a fost liberalul Marilen Pirtea care a cerut, în calitatea sa de vicepreședinte al Camerei, supunerea la vot a prelungirii șednței cu încă o oră. Evident, acestuia i s-a atras atenţia că nu el conduce şedinţa, iar în final ședința a fost închisă.
Problema apare abia acum. În timpul ședinței, un alt vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, a fost chemată de DNA exact în momentul în care opoziția a încercat să pună pe ordinea de zi cererile de revocare ale lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, precum și a vicepreședintelui Florin Iordache”, a relatat vicepreşedintele ALDE.
Acesta lansează şi câteva întrebări: 
„- De ce opoziția a dorit revocarea din funcție doar a președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea și a vicepreședintelui Florin Iordache?
– De ce nu s-a cerut revocarea din funcție și a vicepreședintelui Carmen Mihălcescu?
– De ce tocmai Marilen Pirtea a vrut să preia conducerea ședinței?”

„Este un lanț suspect al evenimentelor, iar ce remarc este că, astăzi, Carmen Mihălcescu a primit un telefon prin care a fost chemată la DNA. Deputatul Pirtea, care întâmplător este timișorean la fel ca mine, știu că este prietenul lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI. Evidențele sunt clare. Reamintesc că, în februarie a.c., Marilen Pirtea, în calitate de rector al Universității de Vest din Timișoara l-a invitat pe Coldea să țină cursuri la universitate în cadrul unui program de studii în securitate. Tocmai pe unul dintre pionii principali ai statului paralel. În loc de concluzie, spun doar atât. Nu cred în coincidențe! Prietenul lui Coldea a încercat să preia conducerea ședinței Camerei Deputaților!
Oare s-a reactivat binomul SRI-DNA?”, se întreabă Cucşa. 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Dedeman majorează salariile angajaților din Grecia. Produsele românești vor avea prioritate în cele 17 magazine
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat