Vicepreședintele PSD aruncă bomba despre alegerile prezidențiale: ”E și Geoană o opțiune, dar nu e musai. Ciolacu ar fi, cu siguranță, prima”

Ionuț Pucheanu, vicepreședintele PSD, a afirmat marți că nu vor fi alegeri comasate din varii motive. Mai mult, social-democratul a subliniat că cele mai importante alegeri sunt cele prezidențiale, unde fiecare partid încearcă să-și impună candidatul unic.
Mircea Filipescu
13 feb. 2024, 22:06
Vicepreședintele PSD aruncă bomba despre alegerile prezidențiale: ”E și Geoană o opțiune, dar nu e musai. Ciolacu ar fi, cu siguranță, prima”

Vicepreședintele PSD aruncă bomba despre alegerile prezidențiale. Vicepreședintele PSD a dezvăluit că în momentul de față, Mircea Geoană face parte din opțiunile PSD pentru alegerile prezidențiale.

Citește și Ciolacu răspunde acuzaţiilor fermierilor români: „Nu am de la nicio instituţie a statului român nicio informaţie că vreun bob de grâu ucrainean rămâne în România”

Vicepreședintele PSD aruncă bomba despre alegerile prezidențiale

Cu toate acestea, Ionuț Pucheanu a menționat că dacă PSD va merge cu un candidat propriu, cu siguranță, prima opțiune este Marcel Ciolacu.

„95% nu vor fi alegeri comasate din varii motive. Fiecare partid încearcă să-și maximizeze potențialul rezultat și negocierile se duc într-o formulă mult mai amplă, neînsemnând doar o simplă comasare, ci eventuale colaborări pe primăriile pe care nu le avem nici noi, cei de la PSD, nici cei PNL. Cele mai importante alegeri sunt cele prezidențiale, acolo unde, pentru maximizarea totală a efortului electoral, fiecare partid încearcă să-și impună candidatul unic. Cred că de aici a venit marea problemă, niciunul dintre partide nefiind dispus în a renunța la această pretenție”, a declarat Ionuț Pucheanu, la Digi24.

Totodată, social-democratul a ținut să precizeze că premierul Marcel Ciolacu nu a declarat niciodată în spațiul public că își dorește cu orice preț să fie potențialul candidat la Președinția României.

„Marcel Ciolacu niciodată n-a declarat public că își dorește cu orice preț să fie potențialul candidat la Președinția României. Că e o cutumă în cadrul fiecărui partid ca președintele să fie și candidatul la președinție, da, așa este, doar că orice are un început. E posibil ca după alegerile europarlamentare să ne concentrăm și pe partea alegerilor prezidențiale și în urma unor analize extrem de bine făcute să realizăm că s-ar putea să fie Marcel Ciolacu cel cu care să mergem la bătaie sau un terț, pe care să-l găsim ori in interior, ori de „import””, a mai spus vicepreședintele PSD.

Întrebat dacă PSD îl ia în calcul și pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, Ionuț Pucheanu a răspuns: „Nu neapărat Mircea Geoană. E o opțiune în momentul de față, nu e musai Mircea Geoană. Cred că România are un potențial în a da președinți cu mult mai mulți decât să rămânem în doi oameni, domnul Ciolacu sau Mircea Geoană. În politică am învățat ca niciodată să nu spui niciodată. Mircea Geoană a doua opțiune sau potențiala a doua opțiune. Cu siguranță, prima opțiune e Ciolacu, dacă vom merge cu un candidat propriu și vom vedea mai aproape. Mai e drum lung, lucrurile se schimbă de la o săptămână la alta. PSD-ul trebuie să aibă candidat, e imperios necesar, pentru că altfel dezangajăm total alegătorii noștri, se vor simți trădați. PSD-ul, fiind cel mai mare partid politic, ar fi culmea culmilor să fie tocmai el partidul care nu dă un președinte cu reale șanse pentru a câștiga această cursă”.

Citește și Marcel Ciolacu, întâlnire cu primarii după eşecul negocierilor privind comasarea alegerilor: „Românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe. Este un an electoral şi ei vor judeca pe fapte”

DailyBusiness
Laura Kövesi, anchete în Grecia: Suntem invadați de organizații infracționale din țări terțe, în special chineze”
Spynews
Liviu Vârciu a vorbit despre relația cu Selly! De ce e artistul supărat pe influencer: "Cam asta a fost..."
Fanatik.ro
La 31 de ani, o dublă campioană de Grand Slam a făcut marele anunț care a luat prin surprindere lumea tenisului
Capital.ro
Secretul lui Călin Georgescu. Un reputat economist știe cum i-a cucerit pe toți: Cu această sperietoare, românii îi ciugulesc din palmă
Playtech.ro
Strat de zăpadă de 50 cm. Cât ține vremea rea și ce regiuni vor fi cele mai afectate de ninsori
Adevarul
Cadourile de protocol primite de Maia Sandu: cel mai valoros este de la Macron. Ce i-a dăruit România
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Noile magazine cu preţuri mici. Unde se vor mai deschide
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, fără rețineri. Cum a pozat iubita lui Victor Cornea
kanald.ro
Măștile devin obligatorii în spitalele din România din cauza valului de Covid
Cancan.ro
NU E O GLUMĂ! Câți lei costă rochia purtată de Elena Hagi la botezul băiețelului ei
iamsport.ro
Neașteptat! Daniel Pancu a numit ”cel mai bun antrenor pentru FCSB” după un nou eșec al campioanei
MediaFlux
Ajutoare la căldură pentru români. Condiții pentru depunerea actelor
stirilekanald.ro
Lacrimi și durere la priveghiul Amaliei. Tânăra de 21 de ani s-a stins în urma tragediei din Suceava, în care și-a pierdut sora și mama: „Nu înțelegem de ce a trebuit să plece atât de devreme”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor