Victor Ciutacu: „Caracatiția morţii, cum funcţionează grupul mafiot care lasă bătrânii fără proprietăţi şi-i îngroapă”

Premierul Ciolacu a cerut ministrului Muncii suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii şi a directorilor AJPIS Arad, Giurgiu, Constanţa, Marmamureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti. Victor Ciutacu dezvăluie cum funcţiona grupul de interese.
Filip Stan
20 iul. 2023, 12:05
Victor Ciutacu:

Victor Ciutacu a vorbit joi la România Tv de mafia din jurul azilelor de bătrâni, posibilă doar cu concursul sprijinului politic. „În toată nebunia dezvăluirilor despre grupul de interese țesut în jurul cuplului Firea-Pandele, șochează peste măsură nu atât lăcomia umană, cât modul de construire și organizare a rețelei de tip mafiot. Cineva a avut suficient de mult creier, plus intrările și influențele politice aferente, astfel încât să creeze o infernală mașinărie de exploatare și spoliere a unor oameni fără apărare. Un soi de perpetuum mobile al făcutului de bani din suferință și dramă umană”, spune Victor Ciutacu.

Marcel Ciolacu ordonă desființarea inspectoratelor de Inspecția Muncii: ”E clar că nu și-au făcut treaba”. Ordin direct pentru Rafila

„Se pornește de la identificarea, prin DGASPC-uri, a vulnerabililor, care eventual să nu aibă aparținători, dar să dețină proprietăți. Se iau nefericiții în îngrijire la domiciliu și se și mănâncă o pâine de la stat pentru asta. Ulterior, tot dinspre DGASPC-uri, vine referatul că starea de sănătate a îngrijitului la domiciliu s-a degradat și se propune internarea acestuia într-un centru de îngrijire specializat. Ceea ce se și întâmplă, cu finanțare de la stat crescută, că-s oameni cu handicap. Acolo vin băieții deștepți și, prin intermediul Autorității Tutelare și a notarilor complici, deposedează oamenii de case și terenuri, eventual și de pensii.

Valorifică totul în beneficiu propriu, după care, când bătrânii nu mai pot fi mulși, pleacă pe drumul fără întoarcere către fericitele plaiuri ale vânătorii. Și nici nu mai pot depune mărturie împotriva exploatatorilor, e o crimă aproape perfectă. De îngropăciune, de ștergerea urmelor și de încasarea ajutorului specific de înmormântare de la primării se ocupă alți membri ai rețelei, ultimii pe lanțul trofic în ordinea de precădere. Care au și locuri de veci rezervate în cimitirele urbei, și firmă de pompe funebre asociată. Ce se întâmplă cu locurile rămase libere în urma deceselor celor care nu mai reprezintă mize financiare? Nu rămân în nici un caz libere, intră alții, morișcă, la cazare, chin și deposedare de proprietăți. Evident, tot cu finanțare de la stat. Care stat, nu-i așa, are grijă de seniorii lui”, mai spune Victor Ciutacu.

„Dincolo de viitorul (politic sau nu al) cuplului de la Voluntari, marea întrebare care se pune e dacă, într-adevăr, scopul real alacțiunii de amploare este destructurarea unei ample rețele de tip mafiot sau, pușchea pe limbă, preluarea afacerii de succes de către noii beneficiari ai făcutului de milioane de euro lunar din nefericirea și umilirea semenilor lor”, conchide Victor Ciutacu.

Azilele de bătrâni din Voluntari controlate de un temut interlop. Legăturile lui Udi cu politicieni de cel mai înalt nivel

Aproape 2.700 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii au fost verificate,în perioada 10-16 iulie, de autorităţi, la nivelul întregii ţări. Astfel, au fost date 99 de amenzi, în valoare de peste 1,2 milioane de lei. Duminică, au fost verificate 23 de unităţi, nefiind dispuse măsuri de suspendare a activităţii sau închidere.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT