Victor Ciutacu vine cu analiza momentului. „Aproape de fiecare dată când o țară cu apă caldă la robinet refuză extrădarea vreunui condamnat român, e invocată o realitate pe care nu vrem să o acceptăm: condițiile de ev mediu din sistemul penitenciar. Sigur, de regulă, refuzurile vin în cazul celor ar trebui să-și execute pedepsele în regim privativ de libertate pentru infracțiuni de corupție sau asociate lor. Dar asta nu înseamnă că starea de fapt nu e reală, ci doar că, fiind vorba despre oameni cu bani și relații, ei știu la ce avocați să apeleze și la ce secții de poliție, din ce țări, să se predea când sunt pe goană. De ani de zile, noi, românii, trăim negând această realitate. Făcându-ne că așa ceva nu există. Sau găsind justificări puerile de genul clasicei formulări „statul nu are grijă de bolnavi, de ce ar avea de pușcăriași?” Să fie clar, ca stat membru în UE, spre exemplu, România trebuie să aibă grijă, în egală măsură, și de bolnavi, și de pușcăriași. Iar angajamentele internaționale aferente statutului de membru al diverselor organisme internaționale îți conferă drepturi, dar îți impune și obligații. Una dintre ele se cheamă respectarea drepturilor omului, fie el liber sau închis. Nu stau acum să le enumăr, sunt scrise în carta omonimă, cine are curiozități și nu le-a aflat până acum să le caute. Cert e că dreptul la o viață demnă, chiar și în regim de recluziune, e obligatoriu”, spune Victor Ciutacu la România TV.
„Haideți să fim serioși, nu crede nimeni că o țară ca România nu e în stare să construiască de 35 de ani două pușcării adaptate secolului în care trăim sau că nu e în stare să renoveze și să modernizeze spațiile de deținere pe care le are deja. Dar, în loc să băgăm aer condiționat și/sau căldură în celule ori să schimbăm naibii WC-urile turcești din băile insalubre, ne ascundem în spatele zidurilor explicative pe care nu le crede nimeni. Și tocăm interesat banii deloc puțini alocați sistemului penitenciar pe toate inutilitățile și mofturile unor zărghiți cimentați în funcții și cu impresii de stăpâni de sclavi. Explicați-mi, vă rog, rațiunea pentru care, spre exemplu, cu aprobare de la stăpânire, Penitenciarul Jilava investește un camion de bani într-un – ATENȚIE! – centru multifuncțional. Situat în mijlocul pădurii Comana, lângă parcul de aventură, loc ideal de șpriț și voie-bună pentru potentații sistemului. Sau de ce sunt pline pușcăriile românești de sisteme video de monitorizare și, de fiecare dată când vreun deținut dă ortul popii, imaginile sunt imposibil de găsit și/sau de utilizat. Iar concluzia anchetei e, de fiecare dată, că pușcăriașul a murit fiindcă așa i-a fost scris și atunci i-a venit sorocul”, mai spune Victor Ciutacu.