Victor Ciutacu, după condamnarea lui Sorin Oprescu: „Mă simt uşor vinovat şi mă aştept să mă condamne şi pe mine”

Victor Ciutacu a catalogat motivarea Curţii de Apel Bucureşti prin care Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani şi 8 luni de închisoare drept un "editorial prost" în care judecătorii pun accentul pe "întreţinerea unei concubine costisitoare" şi "imaginile publice false" pe care fostul edil şi le-ar fi creat, decât pe infracțiuni dovedite şi pedepsite de Codul Penal.
Filip Stan
13 mai 2022, 22:04
Victor Ciutacu, după condamnarea lui Sorin Oprescu:

Victor Ciutacu, prezentatorul emisiunii „Punctul Culminant” de la România TV, s-a arătat revoltat, în condiţiile în care în motivarea instanţei prin care a fost condamnat Sorin Oprescu, magistraţii fac referire la „imaginea publică falsă pe care şi-a creat-o” fostul primar general al Capitalie.

„Mă simt uşor vinovat şi mă aştept să mă condamne şi pe mine că am contribuit la imaginea falsă a lui Sorin Oprescu. E un punct forte al motivării şi dat fiind relaţia pe care am avut-o cu Sorin s-ar putea să mă condamne şi pe mine, am propagator de falsuri în spaţiul public. Nu spune niciodată niciodată!

În primul rând motivarea sentinţei, cel puţin pasajele pe care le-am citit eu reprezintă un editorial prost. Credeam că plătim judecătorii de la Curtea de Apel cu 250 de milioane pe lună ca să judece în funcţie de articolele din Codul Penal dacă sunt încălcate sau nu, pentru editoriale suntem noi plătiţi, nu judecătoarele de la Curtea de Apel!”, a declarat Victor Ciutacu, la România TV.

Jurnalistul a afirmat că nu găseşte o explicaţie pentru care în documentul instanţei se face referire la „întreţinerea unei concubine costisitoare”.

„Dacă Sorin Oprescu avea o gagică nasoală, săracă şi o ducea la cort în Vama Veche, îl achita? Înţeleg că este unul dintre punctele forte ale condamnării de 10 ani şi 8 luni, că o ducea în hoteluri scumpe şi era costisitoare. Apropo, concubina aia e partenera lui de viaţă. Trăiesc de o grămadă de ani împreună, niciunul dintre ei nefiind căsătorit. E partenera lui oficială, nu ştiu dacă trebuie să facă şi acte pentru asta ca să fie judecătoarea mulţumită.

În contextul ăsta putem spune că şi Carmen Brumă e amanta lui Mircea Badea că nici ăştia nu sunt căsătoriţi.

Ce legătură are stilul de viaţă a lui Sorin Oprescu? Ce legătură are vacanţa sau vacanţele pe care le-a făcut cu sau fără Adrian Nica, un reputat doctor, fost manager al Spitalului Universitar, cu obiectul procesului în care Sorin Oprescu a fost inculpat?

A luat şpagă, condamnă-l! Nu povestea asta că a dus-o pe Adriana la un hotel luxos la Viena!”, a mai spus Victor Ciutacu.

Citeşte şi: Apar detalii – bombă după condamnarea lui Sorin Oprescu! Fostul primar al Capitalei ar fi fugit în Grecia

Iată motivarea instanţei care l-a intrigat pe Victor Ciutacu

„Imaginea publică falsă pe care şi-a creat-o, în condiţiile în care unicul său interes real, din funcţia de demnitate publică cu care a fost învestit, a constat în ridicarea nivelului propriei bunăstări, din banul public, şi consumarea plăcerilor vieţii, precum plimbări frecvente între proprietăţile sale luxoase şi la Viena, la hoteluri de lux, întreţinerea unei concubine costisitoare.

De la nivelul bunăstării sale, în parte trecută pe seama altora, inculpatul însuşi a rămas captiv în falsa sa imagine publică, prin urmare în convingerea eronată privind utilitatea sa, ca demnitar, şi în valoarea sa istorică”, este motivarea Curţii de Apel Bucureşti care a decis condamnarea lui doctorului Oprescu.

Victor Ciutacu, despre condamnarea lui Sorin Oprescu la 10 ani şi 8 luni de închisoare. „Dacă Sorin Oprescu comitea viol cu tâlhărie şi prindea o instanţă amabilă, lua mai puţină puşcărie”

„În al doilea rând, de ce atâţia ani? Nu e infracţiune cu violenţă, să ne înţelegem! Dacă Sorin Oprescu comitea viol cu tâlhărie şi prindea o instanţă amabilă, lua mai puţină puşcărie decât pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat.

Trei la mână, de ce i s-a confiscat tot? Sorin Oprescu a existat în viaţa lui publică şi în viaţa lui privată şi inainte de a fi primar general al Capitalei.

Sorin Oprescu a fost un chirurg important al acestei ţări şi un manager important a două spitale din România – Spitalul Universitar şi Spitalul Elias.

Casa de la Ciolpani pe care i-o confiscă, prezuzâmdu-se că a luat-o din şpagă, este făcută cu mult înainte ca Sorin să fie primar general al Capitalei. E făcută când era director la Spitalul Municipal şi când taică-su care a fost general al Serviciului de Informaţii Externe trăia. Casa era acolo în 2005-2006. Cum să-i confişti casa acum lui Oprescu pentru nişte infracţiuni pe care le-ar fi comis la 15 ani distanţă după? E lipsit de orice logică şi orice fundament!”, a mai explicat realizatorul România TV.

Victor Ciutacu, despre acuzaţia că Sorin Oprescu şi-ar fi creat o imagine falsă. „Cum poţi să scrii o asemenea abjecţie într-o hotărâre judecătorească? Trebuie să spună probele”

„Haideţi să vedem ce a fost fals în imaginea lui Sorin Oprescu. Sorin Oprescu a fost un reputat doctor, a fost un important manager de spital. A fost senator ales al României, a fost primar general ales şi reales prin votul cetăţenilor, acolo, conform instanţei de judecată, a comis infracţiunile pentru care astăzi e condamnat.

Sorin Oprescu nu a pozat niciodată într-un om sărac. Dacă poza în omul sărac şi în spate ducea această viaţă luxuriantă alături de concubina sa „costisitoare”, ca să citez din onorata instanţă, nu ştiu cum nu le crapă obrazul de ruşine!

Cum poţi să scrii o asemenea abjecţie într-o hotărâre judecătorească? Trebuie să spună probele sunt următoarele şi articolul din Codul Penal. Ce legătură au părerile doamnelor despre partenera de viaţă a doctorului Oprescu, despre stilul de viaţă al doctorului Oprescu, despre unde îşi făcea concediile…”, a mai menţionat Ciutacu.

Mai mult, Victor Ciutacu a amintit faptul că Antonina Radu, angajatul ISU condamnat în dosarul Colectiv, a fost găsită la Chişinău, acolo unde se află şi fugarul Cristian Rizea.

„Domnii ăia care s-au dus după domnişoara Antonina de la ISU la Chişinău, puteau să îl ia şi pe Cristian Rizea din faţa magazinului de trabucuri?

Lucrăm cu dublă măsură! Autorităţile statului atât preocupate de existenţa lui Oprescu, a tuturor condamnaţilor, de Rizea se preocupă? Sau la Rizea e ordin pe unitate să nu-l aducă?”, s-a întrebat Ciutacu.

Totodată, prezentatorul emisiunii „Punctul Culminant” spune că se îndoieşte că Sorin Oprescu ar rămâne în Grecia, mai exact în staţiunea Halkidiki, unde are o casă.

„Mă îndoiesc că poţi să stai în Grecia la nesfârşit. Am înţeles că au existat nişte hotărâri de extrădare, cum ar fi cea a lui Dragoş Săvulescu şi a lui Steinmetz.

Nu cred că Grecia e paradisul ăla de unde să nu te aducă niciodată. Dacă l-au adus pe Radu Mazăre din Madagascar, au reuşit să o omoare şi pe maică-sa cu ocazia asta.. Nu cred că se împiedică la Sorin Oprescu!”, a conchis Victor Ciutacu.

Citeşte şi: Ce avere are Sorin Oprescu. Câți bani şi câte case şi terenuri pierde după condamnare

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Iluzia optică a toamnei. Găseşte pasărea portocalie ascunsă în imaginea de mai jos în 5 secunde
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Incident șocant în Londra, la doar o zi după tragedia din Lisabona. Un autobuz supraetajat a intrat în mai mulți pietoni aflați pe trotuar
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Se decide dacă va fi atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască