VICTOR PONTA, despre decizia CCR pe buget: Sper să avem o soluţie, altfel nu putem aplica măsurile prevăzute

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la debutul şedinţei de Guvern, că speră ca CCR să dea o soluţie la contestaţia PNL privind bugetul de stat pe 2015. 
Ionela Marcu
29 dec. 2014, 10:15
VICTOR PONTA, despre decizia CCR pe buget: Sper să avem o soluţie, altfel nu putem aplica măsurile prevăzute

„Astazi se discuta la CCR contestatia PNL privind bugetul. Sper sa avem solutie şi, de la 1 ianuarie, sa intram in noul buget, altfel stam cu 1/12 din bugetul din 2014 si nu putem aplica masurile prevazute in noul buget”, a spus Victor Ponta.

Curtea Constituţională ar trebui să discute luni sesizarea PNL cu privire la neconstituţionalitatea bugetului de stat pe 2015. Există însă pericolul ca şedinţa să nu aibă loc, întrucât unii judecători ai CCR nu au putut să se întoarcă, după Crăciun, în Bucureşti din cauza ninsorilor şi viscolului.

Contestaţia privind BUGETUL pe 2015, pe masa CCR. Şedinţa s-ar putea AMÂNA din cauza vremii

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că şedinţa CCR va avea loc dacă va fi îndeplinit cvorumul de 6 judecători.

Nu ştiu dacă vin colegii mei. Uitaţi-vă ce e afară. Am doi colegi care sunt undeva prin Cod roşu. Ca să putem să judecăm trebuie să fim minim şase, eu am vorbit ieri cu toţi. Toţi au anunţat că vin, dar nu ştiu cu vremea asta ce va fi. Dacă suntem şase, judecăm astăzi şi cred că şi terminăm astăzi. Nu noi vom fi responsabili dacă pensiile şi salariile nu se vor mări, asta este o poveste. Nu depinde de legea asta, nu o vom opri noi”, a declarat Zegrean.

Şeful CCR a adăugat că, în cazul în care legea este declarată neconstituţională, Parlamentul trebuie să o rediscute şi să ţină seama de decizia CCR.

 Parlamentarii PNL au sesizat în 22 decembrie Curtea Constituţională cu privire la legea bugetului de stat pe 2015, la o zi după ce a fost adoptată de Parlament, cu 339 de voturi „pentru” şi 141 „împotrivă”.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Vești excelente din cantonamentul lui Dinamo! Un jucător important a revenit și s-a antrenat sub comanda lui Nuno Campos. Update
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Primele perle de la Evaluarea Națională 2026. Răspunsurile care au stârnit amuzamentul profesorilor
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România nu îndeplinește criteriile pentru aderarea la zona euro. Anunțul Comisiei Europene. Cine mai face parte din listă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?