Victor Ponta: Am fost LENEŞI crezând că pericolul ca Rusia să devină vechea Uniune Sovietică este închis

Premierul Victor Ponta a subliniat, luni, necesitatea unei uniuni economice transatlantice, arătând că acest obiectiv, alături de cel privind un spaţiu de securitate comun Europa - Statele Unite, reprezintă scopul "fundamental" care trebuie atins, informează Agerpres. Ponta:
Romania TV
02 iun. 2014, 13:23
Victor Ponta: Am fost LENEŞI crezând că pericolul ca Rusia să devină vechea Uniune Sovietică este închis

„Avem nevoie de mai mult decât o uniune economică europeană, avem nevoie de o uniune economică transatlantică. (…) Avem nevoie de un spaţiu de securitate comun Europa – Statele Unite, dar avem nevoie şi de un spaţiu de cooperare economică. Am fost leneşi în a atinge aceste două scopuri fundamentale şi acum, confruntându-ne cu ceva despre care am crezut acum 25 de ani că este complet închis, ameninţarea şi aspiraţiile Rusiei de a deveni un fel de Uniune Sovietică, acum realizăm că trebuie să ne mişcăm rapid în direcţia creării unui spaţiu comun europeano-american de securitate, dar şi de prosperitate economică”, a afirmat Ponta.

Premierul Victor Ponta a participat, luni, la sesiunea plenară a programului Security in the Black Sea Region, organizată la Palatul Parlamentului.

De asemenea, Ponta a preciat că securitatea energetică reprezintă o problemă de securitate naţională în această parte a Europei, întrucât controlul asupra resurselor energetice a influenţat şi poate influenţa zona politică şi militară a regiunii.

Victor Ponta a declarat că la nivelul Guvernului au fost iniţiate câteva măsuri importante ce au vedere asigurarea independenţei energetice a ţării noastre, dar şi a Republicii Moldova, în baza unei strategii de securitate energetică.

El a punctat, în context, gradul ridicat de dependenţă al Republicii Moldova de gazul rusesc.

Premierul a menţionat că printre măsurile legislative şi economice luate de Guvern sunt şi cele care vizează asigurarea unei pieţe interne competitive şi transparente a energiei, atât prin dezvoltarea capacităţilor producătorilor interni, cât şi prin demararea unor proiecte prin atragerea de investitori străini în domeniul exploatării gazelor naturale şi petrolului.

Ponta a menţionat, în context, explorările derulate în zona Mării Negre, precum şi în perimetre terestre din ţară, de companii precum Exxon, OMV Petrom, Repsol. Premierul a subliniat, totodată, şi importanţa resurselor neconvenţionale, respectiv gazele de şist, subliniind faptul că explorările şi exploatările ce se derulează sau urmează să fie efectuate vor fi făcute cu asigurarea celor mai înalte standarde de mediu. Ponta a ţinut să sublinieze că atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară susţin exploatarea resurselor convenţionale şi neconvenţionale.

În ceea ce priveşte infrastructura energetică, Ponta a menţionat, printre altele, proiectele aflate în derulare cu Republica Moldova, gazoductul care va lega începând din acest an cele două ţări şi infrastructura de energie electrică.

El a spus că un alt proiect strategic la Marea Neagră derulat de Guvern este cel privind dezvoltarea infrastructurii energetice cu Turcia, având în vedere surplusul de energie electrică din România.

Premierul a punctat că importanţa tuturor acestor proiecte este cu atât mai mare, având în vedere evenimentele petrecute în regiunea Mării Negre.

„Înţelegem pe deplin că acest război cald pe care l-am avut la începutul acestui an cu anexarea Crimeei, cu referendumurile ilegale din estul Ucrainei este rezonabil să ne gândim că războiul rece va veni odată cu vremea rece, la iarnă. Şi, apoi, având mai multe resurse energetice, având alternative reale la resursele energetice ruseşti, aceasta va face ca guvernele să rămână pro-occidentale, pe ideea unei dezvoltări democratice în Ucraina, în Moldova şi în toată partea estică a Europei„, a mai declarat Victor Ponta, la sesiunea plenară a programului „Securitatea în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şi Universitatea Harvard, cu participarea Universităţii Naţionale de Informaţii din SUA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – Egnatia! Dezinteres neașteptat
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT