Victor Ponta îi dă REPLICA lui Băsescu pe tema moscheii de la Bucureşti

Premierul Victor Ponta a lansat un atac la adresa fostului preşedinte Traian Băsescu,  în urma poziţiilor publice exprimate de acesta pe tema proiectului moscheii care ar urma să fie construită în Bucureşti. Ponta a spus că este vorba de punerea în aplicare a unei înţelegeri între statul român şi statul turc, înţelegere discutată inclusiv de fostul preşedinte.
Romania TV
14 iul. 2015, 07:36
Victor Ponta îi dă REPLICA lui Băsescu pe tema moscheii de la Bucureşti

Victor Ponta a declarat că Traian Băsescu critică proiectul moscheii pentru că se simte „un pic ignorat de lume” şi vrea să se mai vorbească despre el. 

„Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, a negociat un lucru bun pentru România (…), şi anume statul turc dă un teren pe care l-au şi identificat pentru o biserică românească sau un loc pentru pelerinii români, iar statul român dă un loc în care să se construiască (o moschee – n.r.), dar nu dă Turciei, ci dă comunităţii musulmane din România (…). Deci, un acord între două state, două state care au un parteneriat strategic. (…). Eu nu am făcut decât să pun în aplicare o înţelegere între statul român şi statul turc, înţelegere discutată de fostul preşedinte Traian Băsescu, rediscutată de actualul preşedinte şi care mi se pare o înţelegere bună pentru România.

Cred că domnul Băsescu, în stilul bine cunoscut, nu avea nicio problemă nici cu moscheea, nici cu Turcia, nici cu nimic, dar fiind un pic ignorat de lume, aţi văzut că el în fiecare zi mai ceartă pe cineva (…) ca să vorbiţi despre el, însă într-un mod iresponsabil (…) şi anume lovind în chestiuni pe care chiar el le-a făcut şi, culmea, le-a făcut bine pentru România”, a spus Ponta.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu, nou atac la adresa comunităţii musulmane. Mesaj DUR pentru muftiul Iusuf: „Ciocul mic!

Întrebat despre evoluţia acestei înţelegeri, Ponta a spus: „Acuma, nu ştiu cum evoluează, pentru că în urma scandalului s-ar putea să cadă (…) Statul român nu dă niciun leu, oferă un teren acolo unde a oferit şi pentru alte organizaţii (…). Se dă un teren, în Bucureşti, fără niciun fel de bani, iar statul turc, la Istanbul, pune la dispoziţia statului român, pentru Patriarhia română, un teren, iar acolo urmează să construim biserică, loc pentru pelerini, un lucru care, din punctul meu de vedere, este extrem de civilizat şi de european„, a mai spus Ponta.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat proiectul privind construirea unei moschei la Bucureşti şi i-a transmis preşedintelui turc Recep Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştină.

Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă”, a scris, în 9 iulie, pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu, referindu-se la iniţiativa autorităţilor române de a aloca un teren pentru construirea unei moschei.

Fostul şef al statului a lansat un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan: „Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală? Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Dan Șucu, dezvăluiri neașteptate. Ce anomalii a observat milionarul în domeniul HoReCa
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Ce se întâmplă cu plata medicamentelor. Decizie de ultimă oră luată de Guvern
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!