Ponta împarte drumurile: Autostrăzile trec la premier, drumurile naţionale la Transporturi VIDEO

Victor Ponta a declarat, vineri, la România TV că Dan Şova este ministru la Cancelaria premierului şi i s-a dat acest rang pentru a-i da putere politică în gestionarea şi negocierea marilor proiecte. "Nu facem un nou minister, ci dăm un rang de ministru important, pentru a putea negocia mai departe mari proiecte", a spus Ponta. În subordinea ministerul Marilor Poiecte Naţionale va trece Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri.
Romania TV
21 dec. 2012, 11:45
Ponta împarte drumurile: Autostrăzile trec la premier, drumurile naţionale la Transporturi VIDEO

Premierul Victor Ponta a ţinut să clarifice vineri situaţia Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, care va fi trecută în subordinea ministerului Marilor Proiecte. Într-o intervenţie la România TV, Ponta a precizat:

„Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) va trece sâmbătă  în subordinea ministrului pentru Marile Proiecte, însa imediat ce se găseşte soluţia juridică – poate chiar săptămâna viitoare sau, cel mai târziu, până la adoptarea bugetului – autostrăzile rămân la nivel naţional, al primului ministru şi al Guvernului, iar drumurile naţionale se duc la Transporturi„.

Victor Ponta s-a referit şi la situaţia lui Dan Şova, cel care va prelua acest portofoliu: „De la început, domnul Şova şi această idee de ministru pentru Mari Proiecte Naţionale, a fost tot timpul ministru la Secretariatul general, la Cancelaria primului ministru. Deci nu facem un nou minister, ci dăm un rang de ministru important, pentru a putea negocia mai departe mari proiecte, fie că e vorba de autostrăzi, fie că e vorba de grupul 3 şi 4 de la Cernavodă sau de un aeroport internaţional„.

În continuare, Victor Ponta a explicat şi raţiunile care au stat la baza luării acestei hotărâri: „Trebuie să avem şi puterea politică a faptului că acela care negociază şi gestionează aceste mari proiecte nu este un simplu consilier al primului ministru sau al ministrului transporturilor, ci este un membru al Guvernului, cu rang de ministru. Aparatul cu care va lucra domnul Şova este din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Este vorba de mai multe structuri: cea care privea Agenţia pentru Investiţii Străine, parteneriatul public privat, o mulţime de structuri care existau şi care nu prea funcţionau.

În principal autostrăzile din Programul Operaţional Sectorial Transporturi, deci din fonduri europene. Mai pot fi din bugetul de stat, dar bani sunt destul de puţini pentru proiecte atât de mari. Singura şansă de dezvoltare în perioada imediat următoare, pentru autostrăzile din România, o reprezintă parteneriatele public private, fie că vorbim despre autostrada Comarnic – Braşov sau Piteşti – Craiova„.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Codin Maticiuc, urare inedită pentru soția sa, de ziua ei de naștere! Ce mesaj i-a transmis actorul Anei Pandeli
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, ipoteză șoc: “Ianis Hagi nu trebuia convocat! E protejat de Gică de huiduielile românilor!”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Comuna din România care are mai mulți locuitori decât zeci de orașe. De ce nu este transformată în municipiu
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”
MediaFlux
Siegfried Mureșan, anunț privind votul din Parlament pentru Guvern. Ce arată calculele
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte